Eu nu mai aștept nimic! Serios?

　　

   　- Aștepți de mult ? Mă întrebă femeia care stătea lângă mine în acea anticameră înțesată de lume, nerăbdătoare să primească un răspuns, dar mai presus de asta să se termine așteptarea.
　　　- De când m-am născut!, răspund eu , zâmbind resemnată și femeia mă privește nedumerită, neînțelegând, cum e și firesc, nimic din răspunsul meu.
　　　Dar totuși răspunsul meu a fost cât se poate de onest,și cred că dacă am fi sinceri cu noi înșine toți suntem cam în aceeași situație : așteptăm. Cea mai mare parte a vieții ne-o petrecem așteptând, de fiecare dată altceva și altceva...până la sfârșit.
　　　Am așteptat întâi în corpul mamei mele la stadiul de embrion să îmi fac aparitia în această lume, apoi am așteptat să cresc, să mă fac mare, cum spuneau părinții, nerăbdătoare să mă bucur de maturitatea mult așteptată. Și când am făcut-o mi-am dat seama cât de dor îmi e de copilărie, de amintirile de acolo, când totul părea posibil și orice vis era la un pas distanță de a se realiza. Intr-o zi eram actriță, într-o alta doctoriță, apoi cântăreață. Cine mă putea opri? Cine îndrăznea să-mi spună : nu ai să poți face asta pentru că nu ți se potrivește, pentru că este prea greu  sau pentru că mâine vei visa altceva.
　　　Când am crescut am vrut să aleg din mulțimea de vise pe acela care am considerat eu, de acum cu maturitate, că  mi se se potrivește și că sunt în stare să îl fac să devină realitate.
　　　 Și atunci am așteptat împlinirea visului contribuind atât cât destinul mi-a dat voie la realizarea lui. Uneori așteptările sunt mai lungi, alteori sunt mai scurte. Uneori la capătul așteptărilor se conturează o realitate palpabilă, un concret în diferite nuanțe, alteori nu se găsește decât începutul unei alte așteptări, în care te trezești obosit de la prima și dornic de o pauză. De cele mai multe ori, îți spui resemnat. Eu nu mai aștept nimic! Serios? Pe cine mințim? Pe noi înșine în primul rând. Nu încetăm niciodată să așteptăm ca un ideal, ca o dorință să se realizeze. Resemnarea noastră este doar o mască pe care ne temem să o dăm la o parte, pentru că dacă ar vedea cineva că noi încă așteptăm ar fi nepotrivit. Ce ne pasă nouă că ceilalți ne spun că nu mai e nimic de așteptat.Ne mint pe noi și se mint pe ei. Toți așteptăm, și nu e nimic rău în asta. Dacă s-ar termina așteptarea chiar nu ne-ar mai rămâne nimic de făcut !
　　　- Este rândul dvs, se aude o voce lângă mine, iar femeia care mă interpelase mai devreme se ridică, răsuflând ușurată și zâmbindu-mi în timp ce trecea grăbită spre cabinetul medicului. Îi zâmbesc și eu deși știu că bucuria îi va fi de scurtă durată. La ieșirea din cabinet se va afla deja într-o altă așteptare.