Sunt o poveste...

　　　Am întâlnit-o întâmplător, rătăcită într-un colț de univers singuratic și am recunoscut-o ca fiind o poveste... Era o poveste frumoasă, rotundă și radioasă ca o stea pe un cer senin de vară , dar în același timp o poveste solitară căreia îi era frică să se arate, să se lase citită ca să nu fie rănită. Se temea foarte mult de acest lucru pentru că, spunea ea, poveștile sunt citite și apoi uitate, și ea nu voia să fie uitată, voia să fie o poveste care să rămână adănc în inimile oamenilor.
　　　-Despre ce ești tu am întrebat-o eu, convinsă că temerile ei sunt inutile.
　　　-Nu despre ce, ci despre cine, mi-a răspuns ea. Sunt o poveste despre oameni, o poveste unică in existența fiecărui om de pe această planetă, o poveste de viață cu început și sfârșit, cu suspans și frământări, o poveste de dragoste scrisă cu un râu de sentimente ce uneori se învolburează, alteori curge liniștit aproape banal pentru ca dintr-o dată să se reverse, să inunde sufletele celor care o trăiesc. Sunt povestea unei femei, sau povestea unui bărbat, sunt povestea unei căutări sau a unei regăsiri, sunt întotdeauna o poveste cu final chiar dacă nu mereu fericit.
　　　-Mi-as dori să citesc o astfel de poveste i-am spus eu încântată de descrierea ei.
　　　- Ai mai citit vreodată o poveste pe care să nu o uiți ? M-a întrebat ea, gânditoare.
　　　-Nu știu. Am citit multe povești, i-am răspuns eu. Nu știu dacă îmi amintesc toată povestea de la început până la sfârșit dar sunt unele care m-au marcat și din care am învățat câte ceva. Dintr-o poveste am învățat ce înseamnă dragostea de mamă, din alta sacrificiul uman. Unele m-au învățat că destinul eroului din ea este influențat de faptele bune pe care el le face, altele că binele și răul nu sunt întotdeauna cele pe care le percepem noi, că fericirea este mai mult o călătorie decât o destinație și că de cele mai multe ori alegem mijlocul de transport nepotrivit care ne duce fie mult prea rapid la destinație trecând prin unele locuri cu mult înaintea frânturilor de fericire pe care ni le dorim, sau dimpotrivă mult prea târziu și vedem cum fericirea ne-a așteptat o vreme și apoi s-a întors la locul ei, lăsând în urmă o dâră de parfum amețitor. 
　　　-Greșești, îmi spuse ea, fericirea nu este nici înaintea și nici în urma noastră. Fericirea este în noi, în jurul nostru. Fericirea o găsim în puterea noastră de a-i face pe alții fericiți. Fericirea este în milă și compasiune, în iertare, în bunătate, în tot ce înseamnă frumusețea spiritului uman.
　　　- Poate că ai dreptate, i-am spus eu visătoare, privind înainte și văzând înapoi fragmente de amintiri care mă făceau să înțeleg că oricât de neagră ar fi noaptea vieții noastre,stelele sunt încă acolo, mici sclipiri de speranță ce licăresc vestind o noua zi senină.
　　　- Am să te las pe tine să alegi povestea în care ai să mă recunoști pe mine, citindu-te pe tine mi-a spus ea zâmbind cu bunătate și depărtându-se din ce în ce mai mult ca o zână -ursitoare în visul unui copil adormit în brațele mamei lui.
　　　Aș mai fi vrut să întreb ceva dar știam că încă nu sunt pregătită pentru toate răspunsurile de care am nevoie și că ea, povestea mea va fi alături de mine până când voi fi pregătită să -(m)i citesc primul rând.