Chip de sirenă în vis de pescar V

      Ena ajunse în siguranța în sat și din fericire nu o simțise nimeni. Încercă să adoarmă, se simțea destul de obosită din cauza faptului că înotase la suprafața apei în timpul cât sperase că totuși va veni. În cele din urmă, extenuată adormi și visă frumos. Se visă o prințesă ca acelea din multele povești frumoase pe care el i le spusese. O învățase atât de multe lucruri despre flori, păsări, cascade, încât acum putea să și le imagineze de parcă le-ar fi văzut în realitate, și toate reprezentau o părticică din ceea ce simțea ea pentru  Grig. Dacă ar fi fost o floare i-ar fi plăcut să fie el roua dimineții, să fie el cel dintâi care să îi atingă trupul fierbinte după o noapte de vară într-un răsărit de nepovestit.
Dacă ar fi știut să plângă, și ar fi fost o lacrimă, i-ar fi plăcut să fie el ochiul din care să picure pe obrazul lui curat si senin.
Dacă ar fi putut fi o frunză i-ar fi plăcut ca el să fie copacul la umbra căruia să se aștearnă în așteptarea vântului care să o spulbere spre depărtări neștiute. Dacă ar fi fost o plajă i-ar fi plăcut să fie el valul care să o mângâie răcoritor într-un asfintit fierbinte. Orice element al naturii terestre ar fi fost i-ar fi plăcut sa fie el cel care să completeze jumătatea lipsă  dintr-un întreg niciodată complet.

                                                                              * * *

   Grig se străduia din răsputeri să înainteze dar valurile erau mult prea mari, iar curenții erau atât de puternici împingându-l în toate direcțiile simțindu-se ca și cum ar fi fost într-o coajă de nucă. Se gândi la cât de mic și neputincios era omul în lupta cu forța mării și mai ales măreția naturii, și asta îl făcu să simtă mai multă îndârjire, parcă într-o sfidare bărbătească, pentru a demonstra că este suficient de puternic să se lupte cu ea. Nu se lăsase niciodată doborât de viața și de încercările care o însoțiseră și nu avea de gând să cedeze în fața mării.

    Vâslea din răsputeri, ud și înfrigurat. Părea o luptă intensă pe viața și pe moarte între 2 caractere tari și la un moment dat omul păru să învingă, să domolească ca un îmblânzitor iscusit furtuna și marea înspumată. Înainta cu greu, dar înainta și asta era tot ce conta, să ajungă acolo unde își lăsase sufletul.

    Apoi, într-un moment de neatenție, ca o lovitură a sorții, un val uriaș izbi barca cu atâta putere încât o răsturna iar pe el îl aruncă la câțiva metri depărtare de ea. Încercă să ajungă la ea dar valurile erau prea mari și îl împingeau din ce în ce mai departe, barca la rândul ei fiind și ea împinsă spre stânci. Calculă rapid care îi erau șansele de a mai ajunge la ea și iși dădu seama ca n-ar fi rezistat prea mult să înoate spre ea. Așa ca decise să se întoarcă pe plajă. Dacă acum câteva minute i se păruse că abia se desprinsese de țărm și că nu înaintase mai deloc, acum, epuizat și speriat, i se părea că țărmul ce încă se zărea era la ani lumină distanță. Își dădu seama că fizic nu mai putea rezista să înoate toată acea distantă. Și în clipa aceea, paradoxal, apropierea iminentă a morții nu îl sperie, așa cum crezuse întotdeauna că îi este frică de moarte, ci se simți liniștit, nu resemnat, ci doar invadat de un sentiment minunat de acceptare a unei vieți trăite frumos, care derulată acum în fața ochilor lui, ani întregi condensați în picosecunde, îl făceau să fie mândru de existența lui, aici pe pământ. Fusese un luptător și învinsese. Și acum se simțea la fel. Nu se va abandona morții deși știa ca finalul acesta va fi, dar nu îl mai percepea ca pe ceva înspăimântător, ci ca pe un salt în eternitate, viața fiind, de fapt, cea mai frumoasă experiență a spiritului său.

     Cu toate aceste gânduri prezente în mintea și sufletul lui, cu imaginea Enei ca singura pecete a regretului despărțirii de viața terestră, își încercă ultimele puteri în lupta cu marea...

                                                                        * * *

      Ena simți cum visul frumos alunecă în cealaltă extremă a unui coșmar în care Grig părea să fie în pericol, nu își dădea seama cum dar părea că se va întâmpla ceva, că va dispărea din viața ei pentru totdeauna. Dacă ar fi putut să se smulgă, dacă ar fi văzut în mod clar unde era și ce i se întâmpla ar fi alergat să îl salveze, dar așa erau doar niște umbre, niște contururi neclare. Simțea o durere profundă, aproape fizică. Se simțea răvășita, se simțea ca și cum ceva sau cineva rupea puțin câte puțin din sufletul ei. Apoi, durerea deveni sfâșietoare, săgetându-i trupul, și se trezi tremurând. În clipa aceea știu. Grig ieșise în larg și fusese răpus de furtună. Porni spre suprafața ca o nebună, cu chipul descompus de durerea și suferința unei certitudini sinistre. Se ridică deasupra apei. Furtuna se liniștise, și primele semne ale unui răsărit sublim își făceau simțită prezența. Altă dată l-ar fi privit extaziată, acum însă știa că pentru ea va fi tot timpul beznă, indiferent de zi sau de noapte. Înotă până la țărm. Plaja era pustie. Îl strigă neîncetat vreme de câteva minute iar strigătul ei era ca un bocet înfiorător ce se pierdea în vuietul mării.

      Din păcate doar până aici putea merge, nu ar fi putut ajunge până la casă și oricum știa că era goală. Iubirea ei plecase, luând cu el absolut tot ce îi dăruise în tot acest timp. Ca o confirmare a teribilei pierderi valurile împinseră spre ea câteva scânduri pe care cu sfâșiere de inima le recunoscu ca fiind de la barca lui.

                                                               * * *

Grig deschise ochii și ascultă zgomotele din jurul lui ca să își dea seama unde se află. Recunoscu o cameră din locuința lui atât de familiară, auzi zgomotul masinilor de pe stradă si se bucură să recunoască sunetele cu care fusese atâta timp obișnuit. Simțea bucuria reîntoarcerii într-un loc atât de important lui. Reîntoarcere de unde? Și atunci își aminti visul pe care îl avusese. Încerca să localizeze plaja, casa să le plaseze într-un spațiu cunoscut. Nu fusese niciodată pescar, nu trăise niciodată nici măcar o zi pe o plajă. Nimic nu i se părea verosimil. Fusese un vis și nimic mai mult. Se simți cuprins de niște stări oarecum conflictuale. Pe de o parte se bucura că nu i se întâmplase nimic rău, că era viu și nevătămat încă în viața apropiaților lui, dar pe de altă parte avea încă în fața ochilor o imagine a unei femei care fusese parte pregnantă din viața lui, fără să îi aparțină vreodată cu adevărat, și un sentiment acut de pierdere ce nu va putea nicicând fi compensată se instală în sufletul lui, hotărât să nu îi dea pace prea curând. Ena, șopti el ca un rămas bun acelei lumi. Nu ar fi știut unde să meargă, dacă exista într-adevăr undeva pe lumea asta femeia sau sirena...

Un singur lucru știa cu siguranță, că avea să o caute neîncetat în chipul oricărei femei ce îi va ieși în cale în restul vieții sale aici pe pământ. Și într-o zi o va găsi! Căci visul oricărui bărbat este să descopere sirena în femeia de lângă el.

                                                                     * * *

 Undeva, departe, într-un colț izolat, uitat de lume,din acest univers exista o plajă pustie încă nedescoperită de nimeni, cu un far și o casă pescărească în care nu mai stă nimeni de foarte multă vreme

   Dacă cineva ar afla de ea și ar merge acolo rămânând peste noapte, și ar alege să doarmă pe plajă, ascultând vuietul mării, ar putea vedea în nopțile cu lună plină o femeie cu părul lung și blond venind până aproape de țărm și strigând cu un glas copleșitor în care poți simți durerea eternă, un singur nume, esența vieții ei : Grig!

  Până acum însă nu i-a răspuns nimeni.

                                                                SFÂRȘIT