El de nicăieri către ea de pretutindeni

　　　　　　　



Partea I


　  Copilul se juca liniștit în nisipul de pe plajă iar valurile răcoroase îi scăldau tălpile piciorușelor dolofane. Dacă l-ați fi privit cu atenție ați fi văzut că dincolo de seninătatea și inocența celor câțiva anișori se ascundeau maturitatea preocupărilor unui arhitect renumit de peste ani, în sarcina căruia se afla finalizarea castelului pe care tocmai îl ridica cu mânuțele lui iscusite. Din buzele țuguiate ale copilului și capul ușor înclinat într-o parte se vedea foarte clar că îl rodea o nemulțumire. Se găndea poate ca prințului sau prințesei căreia îi era destinat nu-i va plăcea ceva din viziunea lui.
　　Obosit, copilul se opri, își șterse mâinele pline de nisip de pantalonașii cu care era îmbrăcat și privi cu atenție spre mare. Deodată, un val mai puternic rostogoli la picioarele micuțului o sticlă. Băiețelul o lua, o scutura de nisip și o duse mamei lui care citea liniștita un pic mai departe, supraveghind unicul lucru important din viața ei.
　　-Mami, mami uite ce am găsit spuse băiețelul întinzându-i sticla. Femeia o luă și fără prea multă greutate îi desfăcu dopul și scoase din ea un sul de hârtie nu foarte îngălbenită semn că nu trecuse prea mult timp. Desfăcu sulul și citi :
　　　　　　　　
　Draga mea,

　 Oriunde te-ai afla pe acest pământ fără sfârșit sper să fii tu cea care să găsești acest mesaj printr-o întâmplare fericită. Port un nume care contează mai puțin dar care are în fiecare literă câte puțin din trăsăturile ce definesc un bărbat ca pe oricare altul din restul bărbaților de pe această planetă, dar care în același timp mă individualizează pe mine și mă fac să mă simt unic, comparat cu orice altă ființă umană. Unicitatea mea constă  în faptul că sunt eu, că respir într-un anumit fel, vocea mea are un timbru special ce o face să sune altfel, față de a celorlalți. Gândesc diferit, simt diferit, trăiesc diferit astfel încăt să mă poți recunoaste cu ușurință atunci când ne vom întâlni. Mi-a fost greu să trimit acest mesaj dar acum sunt fericit că am reușit. Am prins un moment când insula pustie a existenței mele nu a mai fost păzita de cele 2 Cerbere ce mă țin închis aici de prea mult timp, Teama si Resemnarea și încurajat de complicea mea Speranța, am încercat să vorbesc despre mine, ca om, ca suflet, ca trăire, ca sentimente. Aș vrea să iți fac un portret al meu, dar totuși e mai bine să fiu cel pe care imaginația ta îl va plăsmui din punct de vedere fizic si moral. Oriunde te-ai afla, gândește-te la mine ca la acel cineva pe care l-ai visat întreaga viață și l-ai căutat in toate sărutările și îmbrățișările primite pănă acum, așa cum te caut și eu de mult prea mult timp, ca să mai sper că te voi găsi intr-o zi.
　　　　　　　　Dar astăzi sunt optimist, astăzi știu că într-un răsărit de neuitat sau un asfințit de neînchipuit vei citi mesajul meu...