Furtuna începuse. Valurile crescuseră în intensitate. Ena privi încă o dată spre țărm și apoi intră în adâncuri tristă și încărcată de dor. Il iubea pe Grig, descoperise acest sentiment nou pentru ea, pe care el i-l explicase cu răbdare ca să poată înțelege cât de asemănătoare era iubirea ei cu cea pe care o simțeau oamenii. I se părea uneori că iubirea ei seamănă cu cântecul mării, căntec pe care numai oamenilor puternici ca el le fusese dat să îl audă și să îl înțeleagă. Sau de ce nu, iubirea ei era ca un far intr-o noapte cu furtună ca aceeasta, în care ea îl aștepta răbdătoare murmurând:" Vino iubitul meu, raza ta de lumina este aici, numai tu poti găsi drumul spre mine "
Iși amintea că după momentul acela când fusese pe barca lui , în serile următoare se reîntorsese ca să îl privească de la depărtare fără să se apropie. Dar el nu mai ieșise în larg. Devenise nerăbdătoare și pregătită să riște să se apropie din ce în ce mai mult de țărm. Apoi, într-o altă seară, când aproape renuntase să spere că îl va mai vedea vreodată apăruse. Curiozitatea fusese atat de mare încât se apropiase de barcă atât de mult încăt și el o zărise. Ii făcuse semn să se apropie ăi pentru că nu îndrăznea îl auzise spunând :
- Vino, nu-ți fac niciun rau. Venise tocmai lângă barcă și el îi întinsese măna ajutând-o să urce. Așa începuse povestea lor, o poveste pe care și-o dorea fără sfărșit pentru că simțea că este minunat să iubești și să fii iubită de un om asemenea lui. Nu petreceau prea mult timp împreună pentru că cele 2 lumi din care veneau erau un obstacol una pentru cealaltă. El nu avea cum să o urmeze în mediul subacvatic pentru că, spusese el, plămânii umani nu rezistau fără aer decât foarte puțin timp, iar ea, la rândul ei, nu putea rezista pe uscat decât câteva minute. Dar aceste "clipe de fericire" pe care le trăiau împreună erau mai intense și mai încărcate de emoții decât o eternitate. Trebuia să accepte că doar atât își puteau oferi unul altuia și să nu ceară mai mult. Nu intrebase nimic despre viața lui, ascultase doar ce vrusese el să povestească. I-ar fi plăcut să fi fost o femeie asemenea pământencelor, dar poate că tocmai diferența dintre ea și ele îl făcuse să se îndrăgostească de ea.
Se simțea mândră de el îi de puterea care o emana în fiecare gest și actiune întreprinsă, dar mai ales era îndrăgostită de privirea lui, în care se simțea învăluită ca într-un val diafan.
Cel mai mult se temea că într-o zi s-ar fi putut ca el să decidă să se întoarca în lumea lui, la viața pe care o lăsase acolo. Cum va fi lumea ei dupa plecarea lui? Știa că acest lucru urma să se întâmple într-o zi și atunci întelegea că nu poți niciodată împiedica o pierdere, oricat ai dori să te opui ei. O presimți, o împingi mai departe, încerci să nu te gândesti la ea, dar nu o poți împiedica. Ea se întamplă atunci când este menită sa se intample. Spera doar ca acest moment să fie cât mai departe în timp, atât de departe încât să nu mai conteze deloc.
* * *
Grig se ridică din pat, nervos si agitat. Nu putuse dormi deloc. Ceva îl nelinistea, iar șuierul vântului puternic lovind în acoperișul șubred și vuietul valurilor dezlănțuite ca un urlet sinistru contribuiseră și ele destul de mult la sporirea stării lui proaste. Și dacă totuși ea venise și acum ar putea fi in primejdie. Ce putea să i se întâmple?
Incercă să se liniștească, apa făcea parte din viața ei, și dacă el nu putuse ieși în larg, nu ieșiseră nici ceilalți pescari, așa că pericolul de a fi prinsă în plasele lor era foarte redus. Se simțea năpădit de amintiri, ca și cum ar fi retrăit pas cu pas povestea lor absurdă pentru unii, dar atât de vie și intensă pentru el. După seara aceea, cu chipul ei impregnat în memorie simtise nu că viața lui ar fi fost radical diferită, dar că, inexplicabil ea nu ar mai fi fost completă fără vietatea aceea.
Câteva zile mai tarziu, ieșise din nou în larg, pe o noapte la fel de senină ca și aceea, și sperase ca visul să se repete. Și speranța i se implinise. De data aceasta ea se apropiase de barcă cu mai mult curaj și atunci când îi întinsese mâna și o îndemnase să aibe încredere în el, ea acceptase să se urce.
Restul făcea parte dintr-o feerie a iubirii din care nu lipsea nimic. Intâlnirile lor aveau ceva magic de la sentimente la pasiune, erotism și mister. Nu putea spune că o iubea așa cum le iubise pe celelalte femei din viața lui, dar ceea ce simțea pentru ea avea un farmec aparte, comparată cu un izvor de munte cu apă proaspată în care un călător însetat își poate potoli setea, sau de ce nu cu suntetul unei cascade învolburate în care un îndrăgostit asemenea lui își putea răcori trupul încins de dorința. Iubirea lui pentru ea era ca o ploaie torentiala într-o zi toridă de vară, la finalul căreia se simțea înviorat în timp ce se uita la un curcubeu mirific.
Răscolit de amintiri, de dorința și neliniste, Grig hotărî să ignore furtuna și să iasă pe mare. Ceva nedefinit îl chema acolo ca o presimțire că ei i s-ar fi putut întâmpla ceva sau poate de mâine marea ar seca, transformându-se într-un deșert imens, și asta ar fi ultima șansă să o vadă, să o atingă, să o salveze. Să o salveze ! Știa că acest lucru era imposibil și neputința lui îl scotea din minți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu