Să nu stai mult tristețe

　　　　　　　　




      Astăzi simt cum mă invăluie tristețea. O simt apropiindu-se de mine din oricare direcție aș privi. Mi-e frică de ea, din ce în ce mai frică, poate pentru că nu știu cât vrea să rămână. N-aș vrea să fiu o gazdă nepoliticoasă și să o gonesc mai devreme decît și-ar dori ea, dar nici nu aș vrea să se instaleze in sufletul meu pentru prea mult timp.
　 Poate vrea doar să stăm de vorbă. Să-mi spună de ce se simte atât de bine in prezența mea, sau poate vrea să mă intrebe despre motivele care mă fac să o accept.
　Oricum ar fi o simt apropiindu-se și nu mă pot preface că nu o recunosc.
　Am să o invit să se aseze lângă mine, am să o servesc cu un pahar de lacrimi și o farfurie cu dulceață de visuri zdrobite și-o să vorbim despre vremea de ieri când soarele răsărea altfel, despre vremea de azi când norii acoperă până și linia orizontului și cea de mâine, când cineva mi-a promis că voi vedea curcubeul ca simbol al vieții și speranței in frumos.
　Poate o să vrea să vorbim despre trecut, dar o să mă prefac că nu am auzit, poate o să vreau să vorbim despre prezent si ceea ce este în el, dar probabil o să se simtă stinghera pentru că nu este civilizat și manierat să vorbești despre cineva care se află de fața.
　Și atunci o să vorbim despre viitor, așa cum il vrea ea, sau așa cum il simt eu.
　Apoi la un moment dat o să-i spun că s-a făcut tărziu și o să o invit să rămână și peste noapte. Dar sper să mai aibe și alte vizite de făcut (ce egoist din partea mea), și să refuze invitatia de a rămâne.
　Dacă se va întâmpla așa, mâine voi zâmbi optimistă. Să faceți si voi la fel !