miercuri, 14 octombrie 2015

Simt timpul și dragostea

Simt cum timpul îmi numără pașii,
Pe cei mari câte unul, pe rând,
Pe cei mici doi câte doi în pereche,
Și se oprește odată cu mine așteptând.
   
Poate dacă nu aș mai merge o vreme,
Ar uita de mine și numărul lor,
Aș trișa în jocul de-a mersul în timp,
Și aș câștiga nemeritat niște ani în plus.
   
Nu pot păcăli timpul hărăzit mie,
Evitând drumul găsit de curând,
Dar pot învăța pasul de horă,
Când eu și timpul am merge în cerc.
   
Simt cum dragostea îmi numără bătăile inimii,
Pe cele mari le strânge în minute,
Pe cele mici le varsă în secunde,
Bucurându-se că încă mai simt.
   
Poate dacă ea nu ar mai bate o vreme,
Dragostea ar pleca din inima mea,
Aș înșela stupid în jocul iubirii,
Fără sa câștig însă o altă dragoste.
   
Nu pot păcăli dragostea crescută în mine,
Prefăcându-mă că nu o cunosc,
Dar pot învăța din nou să trăiesc,
Așa cum am făcut-o cândva.

   
 Sursa foto-internet  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu