Înapoi în caruselul vieții !

　　　Dacă ne-am putea întoarce în timp, cred ca aș cumpăra bilet doar pentru dus și aș alege să călătoresc înapoi până dincolo de nașterea mea. Aș revedea secundă cu secundă toate evenimentele care mi-au marcat existența, retrăind cu alte sentimente toate emoțiile și reacțiile pe care le-am avut atunci când ceva s-a întâmplat sau cineva m-a marcat prin acțiunile lui.
　　　Nu aș zăbovi prea mult în perioada maturității, este încă proaspătă în amintirea mea, iar greșelile făcute, asumate și interiorizate, m-au făcut să înțeleg că dacă aș fi acționat rațional și nu emoțional, destinul ar fi fost același dar aș fi suferit mai puțin. Sunt lucruri pe care le regret dar am înțeles că nu le-aș fi putut face altfel, și chiar dacă nu mai pot ține în mână firele unei vieți liniștite, normale, egale, ci ale uneia frământate, întortocheate, imprevizibile, ea este cumva continuarea celeilalte în care poate în subconștientul meu nu mă mai regăseam.
　　　M-aș opri pentru o vreme în perioada adolescenței pentru că mi-e dor de omul care eram atunci. Mi-e dor de exuberanța, de optimismul, de încrederea în forțele proprii, atunci când puținii ani și puțina experiență de viață reprezentau ingredientele perfecte pentru rețeta omului temerar. Mi-e dor de iubirea adolescentină pentru tot ce reprezenta ziua din zori și până în noapte, de lăcomia cu care gustam nestingherită din mii de pagini de roman care îmi dădeau posibilitatea să călătoresc liberă prin spații imaginare, construind în mintea mea inocentă caractere și personalități frumoase, de care m-aș fi vrut înconjurată. Mi-e dor de sentimentul acela când simțeam că nu mă tem de viață, când mă frământam atât de puțin dacă mă iubește cineva sau dacă maine o sa am pe cineva de iubit, când fiecare iubire mi se părea atât de incandescentă, de unică, de profundă încât credeam că la capătul ei, la care ajungeam destul de repede, lumea se va sfârși, că nu voi mai iubi niciodată. Și totuși, soarele continua să răsară, lumea nu se sfârșea, iar iubirile ofereau, fiecare din ele, un strop de dezvoltare emoțională, un fir de speranță, o petală de trandafir, care atunci când a fost complet în inima mea s-a deschis într-o poveste frumoasă, completă cât a fost ea menită să dureze, dându-mi sentimentul de femeie împlinită.
　　　Apoi, voi călători mai departe spre acea perioadă din care cu toții greșim că plecăm prea repede, copilăria. Am făcut parte din generația copiilor norocoși, care au avut o copilărie frumoasă. A fost, poate, și meritul părinților noștri, sau poate a fost meritul unei epoci care ne-a învățat să ne bucurăm simplu și firesc de ceea ce copilăria ne oferea. Jocurile copilăriei mele par "o lume dispărută" pentru generațiile de astăzi, dar "dinozaurii" aceia care ne umpleau ziua sunt încă atât de vii în amintirea mea. Păcat ca nu i-a salvat nimeni să îi aducă până astăzi, sa creeze un minunat muzeu al unei copilării atât de frumoase, încât mulți dintre noi, nostalgici, l-am vizita în fiecare duminică fără să ne plictisim.