duminică, 18 octombrie 2015

Înapoi în caruselul vieții ! II

   Mi-e dor de veselia, de seninătatea, de bujorii din obrajii noștri, de sănătatea care ne exploda prin toți porii, chiar dacă eram plini de praf, de bacterii, de microbi, și am fi oripilat cu înfățișarea noastră un părinte de azi, îngrijorat să asigure un mediu steril perfect pentru copilul lui.
   Mi-e dor de senzația de de foame și sete pe care o simțeam în stomac, dar pe care o ignoram sacrificându-mi aceste trebuințe pentru încă două ore de joacă. Cum să pleci când toată gașca era acolo, cum să intri tu în "gura lupului", întorcându-te acasă, când nu se știa dacă mai poți să o zbughești înapoi și rămâneai cu gândul acolo. la marile jocuri.
   Poate că mi-aș dori să rămân acolo, să refuz să cresc dar știu că mi-am propus să merg dincolo de nașterea mea, spre acel moment în care se spune că sufletul semnează "contractul" venirii lui pe pământ, știind pas cu pas ce urmează să se întâmple în întreaga lui existență trupească. De ce tocmai acolo ? Nu stiu, poate că adeseori am tendința să consider veridică această teorie care ar putea explica senzatiile de deja-vu pe care le experimentăm de-a lungul vieții. Poate că explicația tocmai aceasta ar fi- nu am mai trăit o dată acel ceva ci am văzut că vom trăi acel ceva, că vom trece prin experiența respectivă, și nu ne-am speriat, sufletul nostru nu a dat înapoi, ci a venit pregătit să trăiască cele ce i-au fost date lui, indiferent de revolta trupului care nu înțelege de ce așa și nu altcumva.
   Aș vrea să fiu acolo, eu-trupul să vad ce i se arată eului-suflet, și poate știind, voi avea puterea să accept mai ușor cele hotărâte mie.
   Ar fi ca o ghicire a viitorului la începutul vieții. Mi-ar fi oare de folos? Poate da, poate nu. Nu vreau să știu viitorul, dar vreau să știu "viitorul trecut" ca într-o mașină a timpului întoarsă spre începuturile mele. Poate cine știe, de data asta aș apăsa pe un alt buton care ar schimba măcar itinerariul dacă nu pasagerii alături de care am călătorit spre încoace.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu