Despre "Declarație"

　　　
　　　
　　　"- Recunoaste ca ti-e dor de noi !!!
- P, știi că-s rușinos. Cum să recunosc...?!?
- Si rusinosii sunt oameni frumosi..
.- Aaaaa, mulțumesc! Da, de frumos sunt superb, clar.
- Clar !!! Nu am gusturi nesuperbe.
- Evident. Și modest. Modeste.
- Mai ales modestia m-a cucerit... Sa mai enumar?
- Ia să vedem...ce mai ai?
- Empatie, Caracter, energie, vointa, perseverenta, preocupare... farmec, chimie, fizica, biologie..
.- Vai! Cred că mă însor. Curând.
- Pai cu atatea calitati cred si eu...  "         
                                                                                                                                         Sursa : Povesti de incetineala
　　　
　　　
　Ieri, eu și tatăl ei am conceput o poveste. Simplu, firesc și natural, așa cum se zămislește orice ființă atunci când în înșiruirea cronologică de puncte pe axa prezentului sosește momentul ei optim pentru a-și face apariția în această lume în care fie va însemna ceva, fie va trece neobservată.
　　　S-a născut dintr-un dialog simplu dar profund, generat de amintiri de primăvară rechemate în memorie de nostalgia mijlocului de toamnă.
　　　Instinctul meu de "mamă de poveste", a acceptat-o imediat pentru că i-a simțit energia și vitalitatea, calități ale tatălui, impregnate adânc în miezul cuvintelor puține dar pline de sevă.
　　　Apoi, la puțin timp după nașterea ei, tatăl mi-a cerut să o botezăm. Acum îmi dau seama, cu surprindere, că nu mi-a cerut să îi punem un nume, ci să o botezăm, în spiritul credinței ortodoxe, deși, cum el este tatăl ei am fi putut să așteptăm încă mulți ani de aici încolo.
　　　L-am rugat să mai stăm un pic să mai crească și să ne gândim la un nume, dar nerăbdarea  tatălui a învins, iar eu ca o mamă bună cum devenisem spontan, am recunoscut că tatal trebuie să aibe ultimul cuvânt în alegerea numelui, pentru ca trebuie să fie o poveste fericită si nu una de tip single-parent.
　　　Am dăruit tatălui dreptul la nume, acceptând cu sufletul deschis că se va numi simplu,"Declarație", și nu va purta nume de sfânt, iar tatăl a răsplătit bunătatea mea cu o bunătate infinit mai mare, spunându-mi că va fi o poveste care va semăna cu mine. Hmmm(?!) Va fi o poveste frumoasă? Sau poate una puternică?
　　　Mi-aș dori să fie o poveste care să treacă cu demnitate prin sufletele oamenilor care o vor cunoaște, și să nu fie o poveste tristă pentru că mama ei știe ce înseamnă să ai un chip trist într-o zi cu soare.
　　　Nu-i mai bine să semene cu tine tati? Tu ai mai multe calități...