S-au scuturat crestele munților

S-au scuturat crestele munților,
Prăvălindu-se brusc peste versanții goi,
Unele s-au oprit în coamele copacilor,
Altele s-au strâns grămadă, șuvoi.
　　　
Pe câteva le-am zărit ascunse în peșteri,
Nebănuite de nimeni în drumul lui,
Doar câteva au răzbit grelei treceri,
Să ajungă la poalele muntelui.
　　　
Eu, așteptam demult scuturarea,
De creste golașe, piscuri semețe,
Să-mi ușureze și mie urcarea,
Prin codrul de visuri răzlețe.
　　　
Le-am numărat pe cele de jos,
Le-am adunat pe cele de sus,
Le-am pipăit pe cele cu vârful întors,
Și le-am gustat pe cele cu-aromă de apus.
　　　
S-au risipit crestele munților,
Prin iarbă la poale de viață,
Eu le-am cules în salba dorințelor,
Le-am agățat la gât de speranță.
　　　
Când am găsit o creastă mai mică,
Am luat-o cu mine pe munte, la dus,
Să îmi arate cum urci fără frică,
Când îți dorești să ajungi sus.
　　　
De n-am să găsesc drumul de întors,
Ea îmi va spune ce am de făcut,
O să-mi ajute să revin iarăși jos,
De-mi va fi dor de propriul trecut. 
　　　
　　　
　　　

Sursa foto- Internet