Nu poți iubi o nucă !

　　　- Lasă-mă să stau aici în sufletul tău, chiar dacă acum pare pustiu și haotic. Te iubesc, nu pot trăi fără tine, rosti el, și în glasul lui femeia simți toată sinceritatea pe care cineva ar fi putut să o pună în aceste două cuvinte, amestecată cu durerea și frustrarea unui copil căruia din nou i se refuză accesul la jucăria preferată.
　　　Îl privi fără să fie sigură că îl zărește, deși știa cine este, și îl auzea fără să îl asculte. Clătină din cap nedumerită de incapacitatea lui de a vedea și înțelege cât de mult ucidea din ea banalitatea acelei iubiri, așa cum o definea el, așa cum o simțea.
　　　- Îți plac nucile? Îl întrebă ea, aparent fără nicio legătură cu serenada iubirii lui pe care i-o cânta de ceva vreme sub un balcon inexistent, ci doar închipuit.
　　　-Nucile? O privi consternat, de parcă ea ar fi rostit fraza cheie care să confirme nebunia ei încă nedovedită până atunci. Nu știu, nu cred, nu foarte mult.
　　　Femeia îngenunche lângă el, îi luă mâinile, își așeză pumnii ei mici în palmele întinse, spunându-i:
　　　-Atunci imaginează-ți că-ți plac, că sunt fructele tale preferate, și că, la un moment dat, copil fiind, întorcându-te acasă de la școală, găsești pe stradă o nucă, una singură. Te apleci încântat și o ridici și parcă din clipa aceea pașii tăi își modifică cadența, dorindu-ți să ajungi cât mai repede acasă, parcă deja simți în gură gustul ușor uleios, amărui al miezului de nucă. Te gândești cum să savurezi bucățică cu bucățică miezul acela minunat al singurei nuci pe care o ai, tu, norocosul, că nu a mai trecut altcineva înaintea ta care ar fi putut să o ia.
　　　Ajungi acasă cu nuca în mână, treci indiferent pe lângă toți cei care te așteptau, te repezi la primul ciocan care îți iese în cale și spargi nuca cu o atenție uimitoare, să nu-i zdrobești prețiosul ei miez. Și- atunci, abia atunci, realizezi că ai adus acasă o nucă seacă. Nu cred că se poate descrie în cuvinte imensul sentiment de dezamăgire pe care îl vei simți privind la cochilia uscată din mijlocul căreia se ițește tern și uscat miezul ce nu poate fi mâncat.
　　　- Adică? Întrebă el ca să câștige timp, deși femeia era ferm convinsă că vorbele ei ajunseseră, în sfârșit, acolo unde erau menite să ajungă, pentru a-i arăta ceea ce refuzase să vadă până atunci: nuca
　　　-Nu poți iubi o nucă, oricât de frumoasă ți s-ar părea. Ceilalți oameni care încă mai trec pe strada aceea au înțeles asta.
　　　Tu nu ai fost norocosul, ci doar ghinionistul trecător care s-a aplecat să o ridice.
　　　Au trecut câteva momente de tăcere în care fiecare s-a întors la gândurile lui, apoi el se ridică și plecă fără să privească în urmă. Femeia nu se întristă că rămânea din nou singură, ci dimpotrivă se bucură pentru această dezlipire a lui, fiind convinsă că nu iubirea îl ținuse acolo, ci mirosul pătrunzător, narcotic al iodului din nucă.