“Draga mea,Iartă-mă ca a trebuit să plec pe neașteptate în această călătorie fără sfârșit. Mi-o doream de mult ca o forma de eliberare și liniște și oricât ai încercat să mă oprești atunci când a sosit momentul, am fost egoist și nu te-am ales, sau poate nici n-am știut ca într-adevăr voi pleca. Am venit de multe ori în preajma ta să îți spun ca sunt bine și că mi-am găsit liniștea. Uneori m-ai simțit, alteori nu, dar de fiecare dată ți-am mângâiat părul și ți-am sărutat ochii închiși, ți-am dăruit o îmbrățișare fugară și ți-am șoptit să trăiești, să te regăsești, să fii tu. Nu pot să-ți spun cum e aici și nici n-am să-ți cer să accepți că a fost mai bine așa. Vreau doar să știi că și mie mi-e dor și că dacă aș putea, m-as întoarce o clipă (o viață de om) să-ți mulțumesc că ne-am întâlnit pe pământ într-o poveste cu noi ca eroi. Se vor șterge din amintiri, vor rămâne cele ce au fost temelia iubirii trăite, îmi vei uita vocea și chipul și așa estompate de acum, dar voi rămâne mereu în sufletul și inima ta ca acel ceva pe care nu-l vei putea dărui nimănui altcuiva.Rămâi cu bine și fii fericita, dragostea mea”
Sunt într-adevăr cuvintele mele, el nu știa să scrie frumos, dar simțea pe măsură și a fost centrul universului meu, până într-o zi, când totul s-a risipit în mii de fărâme răspândite în eter și noi ne-am pierdut pentru totdeauna...
Adio... până când ne vom regăsi.
Sursa -- foto internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu