Mi-e noapte !

Mi-e noapte și nu mi-e dor de zi,

Așa cum nu mi-e dor de iubire nebună,

Căci sufletului meu îi e bine acum,

Găzduit în taină de acel Cineva,

Ce-l cunoaște mai bine ca mine,

Și căruia nu trebuie să-i promit nimic,

Din ce voi face într-o zi pentru El.

　　　

Mi-e noapte și-mi place cum sunt,

Așezată cu fața spre steaua din mine,

Licărind liniștit pe bolta ascunsă

În inima-mi plină de nori buni și mănoși,

Meniți să se scuture tandru pe sufletu-mi gol,

Să-l umple de-odată cu râuri de apă,

Ușoară și caldă ca ploaia de vară.

　　　

Mi-e noapte și vreau să fiu lună,

Doar o secundă să urc sus pe cer,

Să caut acolo speranța pierdută,

Sau poate uitată voit în graba înserării,

Când totul părea rătăcit în urma furtunii

Iscate de vântul puternic din marea deșartă,

Fără început și fără sfârșit aici pe pământ.

　　　

Mi-e noapte și-aș vrea să rămân,

Așa cum mi-e bine în sufletul meu,

Chiar dacă poate, cumva am orbit,

Și nu mai zăresc frânturi din lumina,

Ce amăgesc dureros doi ochi obosiți,

Deschiși către noapte, închiși către ziua

Pe care am trăit-o în somn amorțit.