Povestea insulei II

　　　Femeia și-a ținut promisiunea față de el, și în scurt timp l-a văzut pe om transformându-se, redevenind un om frumos și bun, așa cum fusese înainte de lovitura care îl doborâse.Îl simțea parcă întinerind și bucurându-se de bunătatea oamenilor de care se înconjurase. La rândul ei, femeia se bucura pentru el că reîncepea să trăiască, și pentru ea că reușise printr-un gest minor să netezească calea unui om care la un moment dat păruse încurcat în hățișurile propriei existențe.
　　　Apoi, într-o zi, omul i-a vorbit, cum era și firesc, despre dragostea lui nouă și curată pentru o femeie care trăia alături de el pe insula respectivă. Femeia s-a bucurat pentru el și pentru minunatele sentimente pe care le nutrea pentru această creatură, și împinsă de curiozitate a întrebat despre ea, poate pentru prima data conștientizând că omul pe care îl susținuse era până la urmă un bărbat cu inimă și sentimente.
　　　Bărbatul, de-acum, a răspuns că este o dragoste neîmpărtășită, din umbră pentru o femeie cu un chip angelic și un caracter pe măsură, căreia nu va avea curajul să îi mărturisească iubirea lui decât în ziua când va pleca de pe insulă. Curioasă și încrezătoare femeia i-a spus omului că o să o caute pe această femeie cu chip de înger, o să o găsească, să o felicite și să o încurajeze să răspundă acestei iubiri.
　　　Căutarea nu a fost dificilă, nu pentru că femeia ar fi fost vreun înger coborât pe pământ, ci pentru că în euforia trăirilor lui, omul a începuse să lase buchete de trandafiri la intrarea în viața ei, fără să ceară nimic în schimb, nici măcar confirmarea că ea le-a descoperit.
　　　Femeia s-a bucurat că este iubită de un om asemenea lui, dar din păcate pentru ea iubirea apusese cu mult în timp în urmă, plecată pe o insulă atât de îndepărtată încât nu ar fi putut niciodată ajunge la ea, fără să părăsească existența ei pământeană.Neputând face asta, acum trăia pentru alte lucruri care o împlineau și o făceau fericită. Iubea oamenii, bunătatea și frumosul, dăruind altora șansa de a se simți liniștiți în preajma ei.
　　　Poate că și ea știuse în tot acest timp, sau măcar bănuise, atenția cu care o tratase omul, dar alesese să se bucure de prietenia lui sinceră, care i se părea mult mai importantă fără să îi încurajeze vreun sentiment de altă natură.
　　　Omului îi făcea bine să iubească, o iubire despre care vorbise atât de frumos, ca într-un basm din vremea copilăriei, inspirând siguranță, protecție, lucruri pe care orice femeie și le-ar dori, și mai presus de toate dăruia toate acestea fără să ceară același lucru în schimb, o formă atât de rară de iubire, de atât de puțini înțeleasă.Pentru el iubirea era ca un elixir " Iubesc deci exist", spusese el, iar femeii îi făcea bine să îl știe readus la viață.
　　　Amândoi știau că nu vor putea niciodată să se țină de mână într-o poveste de dragoste, și își acceptau destinul cu seninătate și demnitate.
　　　Dacă ar fi fost aproape de el, femeia l-ar fi îmbrățișat cu drag și l-ar fi rugat să nu părăsească insula, să rămână în continuare pe ea, să privească celelalte chipuri angelice din jurul lui, și să rămână alături de toți oamenii pentru care el înseamnă ceva, învățând să se bucure de o altă formă de iubire, la fel de intensă și durabilă.
　　　Gândindu-se uneori la această poveste și la impactul ei emoțional pentru cei implicați în povești similare, miliarde pe celelalte insule de pe această planetă, femeia remarcă cu tristețe că aceasta este drama multor bărbați și femei din această lume. Unii iubesc și nu sunt iubiți așa cum și-ar dori, alții sunt iubiți și nu pot să iubească. 
　　　Cine aduce calea de mijloc? Împăcarea cu sufletul nostru?