Povestea insulei I

　　　Trăia odată un om pentru care viața își dăduse obștescul sfârșit. Era un mort viu. Respira, se mișca, vedea, auzea, înțelegea vorbea dar nu trăia. Stătea mai tot timpul îmbrăcat în hainele dezamăgirii, de care nu se mai despovărase de vreme îndelungată și care deveniseră aidoma unei cochilii. Privea fără să zărească, ca un orb pentru care viața era o beznă imensă și nu avea sau nu accepta pe nimeni în preajma lui să îi fie călăuză. Părea rătăcit într-o lume căreia nu îi simțea pipăind decât partea întunecată.
　　　În aceeași lume o femeie se bucura de lumina lumânărilor aprinse la fiecare pas, ca într-o călătorie spre cele veșnice. La rândul ei descoperise lumina nu ca o ieșire din întuneric ci ca pe o coabitare împăcată, ca pe o acceptare și respectare a rolului și importanței fiecăreia.
　　　Omul ura oamenii, femeia îi iubea, omul era lipsit de încredere, femeia avea atât de multă încredere în binele și frumosul din jur. Omul era îngrozit de răutatea apropiaților, femeia fusese invadată de bunătatea cu care fusese tratată, poate nemeritat, de toți cei care se aflau atunci în preajmă.
　　　Omul credea că nu mai are nicio șansă să vadă lumina, femeia îi arăta câtă lumină se află în jurul lui, doar că trebuie să deschidă ochii mari și să privească în jur, să se bucure de oameni și de frumusețea lor.
　　　Omul credea că nu are prieteni, femeia îi arătă că oricine poate să îți fie prieten dacă nu îl suspectezi de interes și dacă nu aștepți nimic de la el.
　　　Femeia i-a întins omului o mână și l-a invitat să meargă cu ea pe o insulă frumoasă unde și ea fusese invitată de deținătorul ei. Apoi, la puțin timp, marele șef al insulei s-a supărat pe femeie pentru că principiile lor nu corespundeau și a gonit-o. Femeia nu s-a supărat pentru că misiunea ei pe această planetă era să nu se supere pe oameni, și a decis să plece fără regrete, cu fruntea sus și cu sentimentul că așa era potrivit.
　　　Omul a suferit enorm pentru că femeia fusese gonită și din respect pentru ea a decis să o urmeze, dar i-a mărturisit că îi lipseau, asemeni unui copil, noul loc de joacă și prietenii pe care și-i făcuse acolo.
　　　Încrezătoare în puterea ei de a învinge orice cu excepția morții, și în importanța creării unei oaze de liniște și frumusețe pentru om, femeia l-a asigurat că poate găsi o insulă mai mare și mai frumoasă pentru omul respectiv ți pentru toți cei care vor dori să vină acolo și să trăiască alături de ei.