Bine ai venit, străine !

Te-am așezat în sufletul meu,
Fără să te întreb dacă vrei,
Ci doar pentru că te-ai oprit,
Pentru o secundă la poarta lui,
Și ți-am simțit curiozitatea,
De a păși dincolo de drumul,
Ce oricum ducea spre acolo
Unde-ți doreai să ajungi de o viață.
　　　
Te-am rugat să întârzii aici,
O clipă în plus dintr-un minus de timp,
Măsurat cu mersul lor șchiop,
De minute rănite în lupta cu ceasul.
Ai pășit grațios cu fața întoarsă
Jumate spre poartă, 
Jumate spre sufletul meu,
Ce te-a rugat sa te așezi liniștit,
Lângă o fărâmă de inimă frântă,
Și să asculți un fragment de poveste,
Ajunsa aproape de capătul ei.
　　　
Erai un străin diferit de cei cunoscuți 
De mine, în trecerea lor neatentă,
Pe lângă sufletul meu pitit,
În spatele porții aproape închise.
Acum nu mai ești un străin,
Intrat de curând într-o viață,
Cu parfum de regrete ucise.
Acum ești parte din sufletul meu,
Ce va lua cu el la plecare,
Ce-a mai rămas din gradina
În care a încolțit o sămânța,
Adusă de vântul uitării
În trecerea lui spre zenit.
　　　
Îți voi lăsa dar poarta deschisă
Să ieși de vei vrea într-o zi,
Fără sa-mi spui bun rămas.
Voi ști ca ai fost nevoit
Să ajungi la capătul tău,
Împlinit de povestea trăită
Într-o secundă cât într-un ceas.