-Ce ai acolo? L-am întrebat eu curioasă pe omul mic și gârbov din capătul pieții de vechituri în care nu-mi plăcea niciodată să merg, pentru că nu găseam nimic interesant și captivant să te miști printre grămezile de lucruri vechi, inutile. Întotdeauna considerasem că un lucru odată ajuns acolo este ceva de care posesorul lui nu a mai avut nevoie. Ce să fac eu cu un lucru de care altcineva a încercat să scape?
- Vând optimism, mi-a răspuns omul acela fără să clipească, fără să se mire, parcă așteptându-mă să trec pe lângă taraba lui de foarte multă vreme, răbdător, cu certitudinea că într-o zi, când voi avea nevoie, mă voi opri în fața singurului loc din care voi putea să cumpăr optimism.
-Vreau și eu, am răspuns, surprinsă de rapiditatea cu care ceream ceva despre care eram convinsă că nu există, că nu poate fi vândut simplu, obișnuit ca orice alt produs de la tarabă.
Omul zâmbi, parcă citindu-mi gândurile, și îmi întinse palma lui goală, nici caldă, nici rece, nici aspră, nici fină, nici umedă nici uscată, ca să înțeleg normalitatea lui, și în timp ce eu o apucam lacomă, îmi răspunse sec:
-Nu mai am. L-am terminat. Vino mâine !
La început m-am uitat în ochii lui fără să înțeleg, așteptând ca mâna mea întinsă să simtă în ea, concret, greutatea optimismului pe care îl doream. Apoi, realizând cele spuse de el, am simțit cum dezamăgirea amestecată cu enervarea pun stăpânire pe mine. Am dat să spun ceva, probabil lucruri nu prea frumoase, dată fiind starea contradictorie din mintea și sufletul meu, dar omul și-a dus degetele la buze, făcându-mi semn să tac, să tac și să ascult liniștea din jurul meu, ca și cum nu m-aș mai fi aflat în acea piață de vechituri, ci într-un neant și spuse din nou :
- Vino mâine !
- Dar...
- Vino mâine și îți voi păstra.
-Vezi să fie roz, am adăugat eu sarcastică, întorcându-i spatele.
Am mers câțiva pași, călcând apăsat, parcă vrând ca în spatele meu să rămână urme adânci, cu capul în pământ fără să văd, fără să aud, fără să înțeleg nimic din ce se întâmplă în jurul meu, așa cum poate făcusem întreaga viața ridicând ziduri de indiferență la tot ce nu era al meu.
Apoi, am simțit cum mă cuprinde remușcarea pentru comportamentul meu, pentru faptul că bruscasem un om, doar pentru că el nu îmi putea dărui ceea ce eu îmi dorisem atunci, în momentul acela.
Poveste adultă inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu