Și mă prefac că știu totul,
Doar pentru că mi-e teamă să aflu
Mai mult decât am știut vreodată.
Iar acceptarea ignoranței din mine,
Nu mi-a adus deloc setea de cunoaștere,
Izvorâta din frica de Marele Necunoscut,
Ci liniștea simplității ascunsă în mistere.
Și ce dacă nu cunosc secretul Eului meu,
Sau nașterea lui în lumea din mine,
Ordonată firesc în secvențe identice,
Ce oricum nu se mai pot oglindi diferit.
Și poate așa când voi dori să învăț,
Măcar un pic din nebănuita-mi existență,
Nu-mi va fi teamă de prima ei lecție,
Menită să-mi deschidă o poartă prin lume.
Și-atunci voi privi cu nesaț orizontul,
Întrebându-mă ce se află dincolo de el,
Și-mi voi aminti că acela mi-e locul
Din care am venit aici, pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu