duminică, 27 decembrie 2015

Hai, spune-mi

Hai spune-mi,
Că m-ai lovit din greșeală.
Că traiectoria ta era alta,
Dar că pasul meu neatent
A făcut să mă izbești crunt.
   
Hai spune-mi,
Că-ți pare rău pentru mine,
Ca și cum scuzele ar fi de ajuns,
Ca să repare tot răul făcut
Unei vieți trântite la pământ.
   
Hai spune-mi,
Că mă vei ajuta să mă ridic,
Că-mi vei aduna gândurile
Risipite,ca niște pete de sânge,
Vărsat eronat din rănile mele.
   
Hai, spune-mi,
Că n-ai să mai fii o soartă haină,
Și că oricât de mult m-aș abate,
Din drumul ce tu mi-ai croit,
O să încerci să mă ocolești mut.
   
Hai, spune-mi,
Că ai să mă înveți să trăiesc,
Că ai să mă faci să uit
Cât de tare a durut lovitura,
Ce va rămâne undeva în trecut.
   
Hai, spune-mi,
Că semnele vor dispărea într-o zi,
Ca sufletul nu-mi va rămâne urât,
Că nu voi fi o femeie fantomă,
A celei ce-a pierit mai demult.
   
Hai, spune-mi,
Tot ce știi că aș vrea să aud,
Chiar dacă simt că ai să minți,
Am nevoie de aceasta minciună,
Înainte să piară tot adevărul din ea.



Sursa foto _internet   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu