Hai să fim tandri, ieșim în lume !

　　　Din când în când în orașul nostru destul de sărac în evenimente culturale, apar spectacole la care oamenii participă sau "trebuie să participe" ca un "must have" al importanței lor în structura și arhitectura urbei.
　　　Săptămâna trecută am mers alături de o prietenă la un astfel de eveniment la care "lumea a trebuit să vină". Degajarea cu care m-am dus acolo mi-a dat posibilitatea să observ închistarea cu care, în special bărbații, marcau evenimentul, părând ușor "târâți" la un spectacol de operă de consoartele lor în detrimentul unei minunate halbe de bere și un meci la TV. Păreau nervoși și plictisiți, unul chiar se declara la intervale destul de regulate teribil de înfometat, așteptând cu o nerăbdare aproape copilărească terminarea spectacolului, făcându-și, cred,partenera să regrete prezența lui acolo.
　　　Aceștia, spunea un om drag mie, povestindu-i despre eveniment sunt "bărbați nefericiți", care nu-și doresc să fie într-un loc, dar nu au încotro, consoarta decide.
　　　Oare? Ar putea fi așa, judecând după fețele luminoase ale celor mai multe doamne, care chiar păreau a fi acolo unde-și doriseră.
　　　Pe de altă parte însă, în timpul spectacolului am văzut la câteva cupluri din jurul meu explozia nevoii de tandrețe afișată public. Capete aplecate involuntar (sau nu?) pe umărul domnului care, dacă acceptase "să fie târât" la concert trebuia să accepte și valul de tandrețe pornit către el. (Cred că totuși multora le-a plăcut acest "înec".) Mâini mici și fine care se cereau strecurate, protector în palmele mari și sigure. Și în aceste momente am simțit că femeile își doreau să se facă mici, blânde și bune, pitite în umbra lor, a bărbaților lângă care se aflau. De ce atunci? De ce acolo? Atmosfera părea cel mai bine definită, în opinia mea, prin : "Hai să fim tandri, ieșim în lume !"
　　　Cine cui refuză dragostea în viața de zi cu zi, de simți nevoia să o vânezi la un spectacol? Sau era doar un alt instinct de posesiune..."E al meu și mă iubește doar pe mine? "