Și-am cerut găzduire de-o zi,
Ca să-mi recapăt iarăși puterea
De-a mă întoarce printre amintiri.
Am pășit sfioasă și mică înăuntru,
În pasul meu puteai să simți teama,
Că mă voi scufunda de-a pururi
În abisul neștiinței din mine.
Am pipăit cu mâna întinsă
Pereții umezi de lacrimi de dor,
Simțind în palme atingerea fină
A ceea ce venisem să uit.
Am mers înainte pe un drum ostenit
Să ducă în spate mulțimea de pași,
Ai celor veniți ca și mine aici,
Să uite o clipă din ce au trăit.
La capătul lui am zărit pe sub gene,
O mână întinsă cu palma spre mine,
În care să așez povara de gânduri,
Ce apasă pe umerii goi din sufletul meu.
Și mâna se strânge cu pama închisă,
Iar sufletul meu rămâne în ea,
Și trupu-mi se agață de mâna uitării,
Ce alină durerea măcar pentru o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu