O cană cu dor

 Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.

Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Că poți întâlni o iubire amară,

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci,

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce,

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.

Ai zâmbit trist spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea,

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor,

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.