Filmul de vineri

　　　　Dacă e vineri, e, în ultima vreme, zi de cinema, fără a avea vreo legătură cu vreo înclinație cinefilă a persoanei mele, neînclinată către nimic cu precădere și către orice cu curiozitate. Vinerea asta am alergat într-un suflet să nu-mi rămână activitatea nebifată în agenda mea imaginară. Am luat aproape ultimul bilet într-o sală plină și m-am așezat cuminte pe locul meu așteptând să înceapă. Cu 5 minute înainte de începerea lui primesc un telefon și persoana de la telefon mă întreabă îndreptățit cum se numește filmul. Și îmi dau seama că habar n-am la ce film am venit, dar nu contează, sala e plină, or ști ei că filmul e bun de au venit atât de mulți, altă dată luam aproape primul bilet.
　　　　Și filmul începe. Se numea "Legenda lui Hugh Glass" cu Leonardo di Caprio în rol principal.
　　　　Scopul meu nu este să fac o recenzie, nu filmul mi s-a părut important ci stările pe care mi le-a transmis și mesajul pe care eu l-am  simțit invadându-mi mintea și sufletul. A fost un film greu, despre supraviețuire, onoare și dragoste paternă, un film dur cu multe momente greu de vizionat, dar ce mi s-a părut impresionant a fost tenacitatea cu care omul trebuie să se agațe de viață, chiar și atunci când șansele lui de supraviețuire par aproape nule, îndârjirea de a rezista și a trece peste încercări care te pot marca sau schingiui fizic, psihic și emoțional, dar niciodată nu trebuie să renunți la luptă, dacă îți dorești cu adevărat să trăiești sau dacă înțelegi că misiunea ta este să trăiești. Au fost câteva momente în care eu recunosc că ușor transpusă în piele personajului aș fi renunțat, m-aș fi abandonat morții convinsă fiind că nu mai am nicio șansă de scăpare. Și totuși .....nu ! Renunțarea nu este o soluție, voința, tenacitatea și agățarea cu orice preț de viață nu trebuie să ne părăsească niciodată.

　　　　
　Sursa foto _ Internet