Dorul îmi va fi râu

Îmi scald uneori sufletul
Prăfuit de atâta așteptare,
În răcoarea parfumată
A dorului de viață.
　　　　
Și dorul acesta pare o cascadă,
Pe care o simt prăvălindu-se,
Peste toate durerile mele,
Acoperindu-mi plânsul cu ropotul ei.
　　　　
Alteori dorul devine un val,
Trimis pe uscat din adâncuri de mare,
Plecând dulce, ajungând sărat,
Dâră albă în suflet brăzdată.
　　　　
O singură dată dorul îmi va fi râu,
Izvorându-mi viu din inima-mi seacă,
Umflându-se repede în ploaia de vise,
Devenind un torent menit să existe.