Oameni mulțumiți

Dacă aș fi o zeița aș coborî pe pământ uneori, în căutarea acelor muritori care simt că trăiesc cu respect și pietate fața de viața pe care au primit-o bucurându-se de fiecare clipă și folosind-o ca să dăruiască semenilor bunătate, frumusețe și speranța. Mi-ar plăcea să le strâng mana și să le dăruiesc puțin din "nemurirea" mea, dar sunt ferm convinsă că m-ar refuza, pentru că sunt oameni care știu că le este suficient ceea ce au și sunt mulțumiți cu existența lor efemeră, dar plină de satisfacția de a fi trăit util și frumos, și de a fi înțeles ca fericirea este dată de capacitatea lor de a o simți izvorând din sufletele lor curate, asa cum izvorăște un izvor din cea mai îndepărtata stânca pe crestele munților, acolo unde numai cei temerari pot să ajungă.
Dar cum sunt doar o biata ființa, muritoare, aidoma lor, nu pot decât să visez că îmi va fi dat să întâlnesc astfel de oameni, în călătoria mea prin aceasta existență, care să îmi împărtășească din înțelepciunea lor cu dragoste și tandrețe.