L-am acceptat ca parte din mine
Pentru că am obosit să simt chinul
De a spera în mai bine.
Nu-i ca și cum m-ar fi învins,
Sau mi-ar fi ucis o speranța,
Ci doar înțeleg că mi-e scris
Să duc o altfel de viață.
Sunt multe întrebări rămase în trecut,
Dar și mai multe mă așteaptă în fața,
Ce să păstrez, ce pot să mai uit
Ca dintr-un vis povestit dimineață?
Pășim împreună încet, temător,
Ca doi copii ce învață să meargă,
La început mai greu, apoi mai ușor,
Pe niște urme ce par să se șteargă.
Vom crește împreună, prieteni la greu,
Două frânturi din acest univers,
Rătăcite în lume, alături mereu,
Pe scena vieții, al morții revers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu