Suflet de mac

Sunt o petală desprinsă de vânt
Din macul perfect ascuns în lanul imens,
Călătorind nevăzută de ochi doritori,
Ce vor să o aibă inutil pentru ei.

Plutesc liniștit pe deasupra câmpiei,
Încărcată de roșu și verde sublim,
Mângâiata de soare de-un galben aprins,
Și răcorită de rouă în picuri subțiri.

Mă așez pe o palmă întinsă demult
Fără să ceara însă nimic pentru ea,
Ci așteptând să simtă atingeri
De fluturi și gâze oprite din zbor.

Mă simte în carne, vibrație vie,
Și strânge atent să-mi fure sărutul
De buze ascunse în roșul de sânge,
Vărsat dintr-o venă firavă, pulsând.

Și palma întinsă îmi simte durerea,
Crescută în timp, descătușată acum,
Ca o vărsare de apă din râul de lacrimi
Ținut sechestrat în suflet de mac.

Și palma se întinde cu mine în ea,
Privește atent în lanul de maci,
Să mă așeze la loc în macul perfect,
Ce-mi este început și final de poveste.

 Sunt o petală de mac adusă înapoi,
 În macul iubirii de oameni și viata,
 Într-un amurg călduros de mai efemer,
 În așteptarea unui răsărit cu speranța.