Deschide, vreau sa ies! Strig cu înfrigurare zgâlțâind o ușă care se încăpățânează să rămână închisă și adresându-mă unei prezențe necunoscute dar bănuite dincolo de ea, prezență ce îmi îngrădește accesul spre un alt spațiu pe care mi-l doresc cu ardoare.
- De ce ?, se aude o întrebare seacă și aridă fără urmă de înțelegere pentru încătușarea mea.
- Pentru că nu mai pot sta aici, pentru că vreau să respir altceva.
- Aerul este peste tot la fel, nu vei simți diferența, nu asta vrei tu, îmi atrage atenția vocea.
- Trebuie să simt eu asta, cine ești tu, și ce-ți dă dreptul să mă ții închisă undeva unde nu mă mai regăsesc.
- Eu sunt tu și nimic altceva. Eu sunt propriile tale limite, propria ta închistare, sunt refuzul tău de a vedea....Când ai să înțelegi asta, vei simți ca nu exista nicio ușă închisă pentru tine sau pentru oricine altcineva.
Vocea s-a stins sau poate am făcut-o să tacă de teama să ascult adevarul din sufletul meu. Mă așez la fereastra dintr-o pornire de lașitate față de ușă, și în fața ochilor mei se înfățișează verdele. Mi-e dor de verde, mi-e dor de viața din el. Vreau să fiu verde să mă aștern peste tot ce e viu, să mângâi cu bunătatea din spatele setei de viata tot ce e trist, întunecat și uscat.
Să umplem lumea de verde și de energia ce se degajă din aceasta culoare perfectă, să uităm de ușile încuiate din cămările sufletelor noastre, să spargem barierele invizibile care ne împiedică expansiunea sufletească.
Veniți să fim verdele crud, sau verdele pal, verdele sevă sau verdele fruct, orice nuanța de verde vreți voi, important este să arătăm că trăim viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu