Am mărunțit între palmele mele
Minutele unei ore târzii din noapte,
Și-am sfărâmat cu dinții secundele,
Mințindu-mă că am oprit timpul.
Le-am prefăcut pe toate în pulbere fină,
Și am plecat cu ea în căutarea ta,
Presărând-o în urmă în dâră perfectă,
Ca să nu mă rătăcesc prin labirintul de vise.
În urma mea s-au strâns însă la loc,
În minute încăpătoare pentru secundele mici,
Alcătuind ore ce nu se mai întorc vreodată,
Înghițindu-mi pașii cu tic-tacul lor lacom.
M-am oprit mirată în capătul nopții,
În care păreau că mă așteaptă doar zorii somnoroși,
Singurii martori ai călătoriei mele spre tine,
Cel ce ai acceptat să fii prezent în visul meu.
Și te-am strigat mirată de ecoul glasului tău,
Ce-mi răspundea tandru dintr-o altă noapte,
Paralelă sau asemănătoare cu a mea,
Cu alte minute sfărâmate în secunde.
Și atunci am înțeles că nu timpul trebuie oprit,
Că nu orele și minutele dau curgerea lui,
Și că indiferent cât de mult te-aș căuta,
Nu vei fi niciodată unde aș vrea să te găsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu