miercuri, 4 octombrie 2017

Te-am căutat

Te-am căutat în toate poveștile neterminate,
Dar începute mereu cu a fost odată,
Din toate cărțile rămase deschise
La acele pagini inexistente în cuprins.

În toate cântecele necompuse vreodată
Din lipsă de note potrivite pe portativ,
Chiar și în cele ale greierilor surzi
Deveniți călăuze pentru licuricii orbi.

În toate poeziile despre lună și stele,
Ale acelor poeți inspirați de iubire,
De plecări neștiute spre visuri târzii,
Ce nu se vor mai putea întoarce cândva.

Te-am găsit însă, în paradoxul din noi,
Muritori dornici de o altă iubire
Care să o egaleze pe cea dintâi,
Și să o depășească inutil pe cea din urmă.

Te-aș fi găsit și dacă nu te-aș fi căutat,
Pentru că-mi era imposibil să nu te întâlnesc.
Te-aș fi căutat chiar dacă nu te-aș fi găsit,
Pentru că mi-e imposibil fără iubire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu