Recunosc că nu l-am agreat niciodată, nu l-am înțeles și cu atât mai puțin practicat. Dar cum toate pe lumea asta au un început, un rost și un moment în care să se întâmple, am trăit de curând o astfel de experiență care s-a dovedit a fi una cu avantaje și dezavantaje pentru sufletul și mintea mea.
A fost o experiență frumoasă care mi-a adus 2 zile deosebite în compania unei prietene pe care D-zeu mi-a scos-o în cale într-un moment în care amândouă aveam nevoie să contăm pe cineva, să ne oferim companie, respect și încredere, construind o prietenie frumoasă din care eu, personal, nu am decât de câștigat.
Cât despre periplul nostru sub denumirea ușor pretențioasă de “pelerinaj”, și pe care eu aș numi-o simplu doar excursie la mânăstiri, m-a ajutat să descopăr niște lucruri interesante despre frumusețea, trăinicia și impactul emoțional al unor așezări monahale, limitarea, simplitatea și de ce nu naivitatea drept-credincioșilor de pretutindeni, care pășesc în incinta lor hotărâți să se roage, să ceară, să spere, să vadă, să simtă rezolvarea problemelor lor pe care le plimbă din mânăstire în mânăstire și acum și altă dată.
Unii se minunau și vorbeau despre misterul așezărilor acestora în locuri singuratice și izolate de celelalte așezări umane, uitând/neștiind, de fapt, că rolul unei astfel de așezări este tocmai acela de a oferi retragere și izolare în scopul regăsirii de sine și că ar fi ridicolă fraza “m-am retras la mânăstire în spatele mall-ului”.
Nu mă dusesem să cer nimic ci mai degrabă să mulțumesc, să ofer respect pentru așezământul Domnului, și să descopăr care locuri fac bine sufletului meu. Și poate acesta ar fi rolul unei astfel de experiențe, acela de a descoperi în care locuri te-ai putea întoarce cu gândul, cu sufletul sau cu trupul atunci când vei dori să-ți găsești liniștea, să-ți oferi răspunsuri frământărilor tale interioare, pentru că mi-a fost clar că un popas de câte o oră în fiecare din aceste locuri nu-ți oferă nici ție și nici bunului Dumnezeu calea de comuniune, de descoperire și de limpezire a sinelui tău.
Nu mă pricep foarte bine, nu am o cultură religioasă foarte vastă, dar în limitarea mea, bazându-mă pe intuiție și simțire cred că sunt anumite energii, anumite chemări care ne atrag spre unele locuri mai mult decât spre altele, și poate ca în urma acestor “pelerinaje” ar trebui să fim atenți să alegem pentru reîntoarcerea noastră acele locuri în care ne-am simțit sufletul încărcat de liniște și energie pozitivă.
Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit (deși pot să-mi asum și riscul acesta), toate sunt deosebite, toate au un ceva care îndeamnă către credință și pioșenie pentru cei care cunosc valoarea termenilor, dar sufletul meu a rezonat în acest periplu Hurezi-Prislop- Sâmbăta de sus cu 2 așezăminte în care am simțit că binele mă îmbrățișează și, că deși sunt pe pământ, sufletul meu “s-a înălțat” la ceruri:Mânăstirea Polovragi și Mânăstirea Lainici. Acolo cred că m-aș întoarce oricând aș avea posibilitatea ca să caut răspunsurile încă rătăcite în interiorul meu.
Cât despre Prislop m-a impresionat frumusețea și măreția ei, dar recunosc că sufletul meu în căutare de liniște și frumos s- simțit obosit de prea multă lume, de prea mult laic, de prea mult business și prea puțină reculegere și înțelegere a faptului că mersul la mormântul părintelui Arsenie Boca înseamnă pioșenie, respect și dragoste pentru cele sfinte nu socializare în statul la coadă și nu împlinirea dorințelor noastre de natură materială.
Ca dezavantaje ale turismului ecumenic aș menționa, poate, doar pericolul în care cad foarte mulți, de a crede că un pomelnic scris, două lumânări aprinse și o mică donație în cutia milei reprezintă cam toată datoria lor către Cel de Sus, îndreptățindu-i să ceară nu să mulțumească, datorie care se încheie odată ieșiți pe poarta lăcașului sfânt, când de fapt adevărata datorie abia atunci începe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu