Poate Dumnezeu a plâns

E ud pământul iarăși de la ploaie
Sau poate Dumnezeu a plâns,
Miroase a crud și curg șiroaie,
Iar soarele de teamă s-a ascuns.

Mai ropotește-n cer un tunet răzlețit,
Sau poate Dumnezeu ne ceartă,
Că am uitat că Omul e darul lui iubit,
Și îl privim cu ură când îl zărim în poartă.

Privim de după storuri, sperând că poate pleacă,
Căci Omul de afară ne este un străin,
Iar gândul că ne-ar cere un strop de viață seacă,
Ne face niște lacomi, să dăruim e-un chin.

Ne bucurăm că plouă, uitând că cerul plânge,
Uscați de atâta vară, sorbim din picături
Sau bem cu lăcomie din apa ce se strînge,
Străinule din poartă, Tu cât ne mai înduri ?