În goana lor spre înc-un nicăieri,
Unii sunt plini, alții sunt goi,
Și-n urma lor tot mai miroase a ieri.
Atâtea vieți prin ochii noștri trec,
Și atâtea vise par că ne-mpresoară,
Între noi doi atâtea drame se petrec,
Și-atât de mult începe să ne doară.
Atâta timp se așterne între noi doi,
Ninsoarea lui ne-acoperă cu vreme,
Și nimeni n-o mai cere înapoi,
În resemnarea unei morți eterne.
Atâtea sunt de spus între noi doi,
Dar încetăm curând să mai vorbim,
Lăsăm tăcerea să se nască-n noi,
Și fără vorbe tot mai mult mrim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu