- Ghicește-mi în palmă, îmi spuse el, întinzându-mi mâna, încrezător, tânjind să afle ziua când buzele mele vor rosti din nou ,, te iubesc,,, sau poate doar își dorea să mă mai simtă mângâindu-l încă o dată. Avea palmele mici, moi și catifelate, în care te-ai fi abandonat de-a pururi, căutând linia vieții, doar ca să devii o parte din ea, preț de nenumărate existențe, fără să simți că ai obosit trăindu-le.
_ - Ce rost are să afli ceea ce nu poți împiedica, ești mai încrezător când nu știi ce urmează, am răspuns eu, așezându-mă pe marginea firului de apă ce șiroia la picioarele noastre, de undeva de dincolo de noi doi și trecând mai departe de sfârșitul nostru împreună.
- Ai mai fost aici ?, întrebă el nedumerit, nu te-am mai văzut niciodată.
- Pentru că cea mai mare temere a ta este legată de altă dată, te temi de promisiuni, făgăduințe și jurăminte, și nu ții minte nimic din ceea ce trece de ultima dată.
- Și totuși ce faci aici ?, insistă el, ca un proprietar de suflet invadat de o iubire nedorită.
- Mă aștept pe mine, am răspuns eu, zâmbind nostalgică după sinele care întârzia să apară. Dar tu ?, l-am întrebat eu, iscodindu-i privirea aceea în care mă scăldasem lacomă clipe întregi fără să mă tem că m-aș îneca în iubire.
-Cred că m-am rătăcit de mine, răspunse el sincer și trist.
- Nu-ți face griji, o să te găsești într-o zi, mult prea târziu însă ca să mai ajungi undeva.
-Atunci, să aștept sau să mă caut ?
- Nu știu, nu aștepta prea mult și nu căuta prea departe, i-am răspuns eu, ridicându-mă. Rămâi cu bine, eu am venit, acum pot pleca, mă grăbesc undeva.
- Stai, nu pleca, nu mi-ai ghicit...
- Nu am cum, tu ești...viața mea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu