Câteva ore mai târziu, sub dușul fierbinte al camerei de hotel pe care o închiriase după ce coborâse din tren, reflecta la cele petrecute între ea și Eusebu, deși trăsese o părție zdravănă de plâns, se simțea eliberată de ceea ce ar fi putut fi o cotitură în existența ei.
Fusese frumos, pasional și dumnezeeiesc de sublim, dar sufletele lor puseseră așteptări diferite în acele clipe în doi. Eusebiu văzuse în noaptea lor de drgoste preludiul unei aventuri ce avea să continue, și gustase foarte puțin, temător din ceea ce oferise ea, din dorința de a păstra și pentru alte dăți din frumusețea pasiunii lor, poate pentru atunci când incandescența avea să-i fie deplină.
Toate gesturile si mângâierile lui chemau spre o continuare, spre un nou legământ într-o iubire încă prea crudă pentru a fi consumată intergral într-un tren într-o noapte.
Medeea simțea, dimpotrivă, că acele clipe erau epilogul unei întâlniri unice ce nu se va mai repeta, și atunci dorise să culeagă tot ceea ce trupurile și sufletele lor aveau de oferit, atunci, în clipa aceea, fără iluzia unei alte dăți. Diferența dintre modul în care fiecare din ei dorise să trăiască acele clipe, îi lăsase, cel puțin pe unul din ei, cu dezmăgirea că povestea lor ar fi meritat o altă evoluție.
Când Medeea decisese că era momentul să se întoarcă în compartimentul ei, pentru că trenul se apropropia de destinația finală, Eusebiu, sărutându-i umărul gol, spuse :
-Medeea, în clipa asta, nu știu să spun vorbe mari, nu știu cine ești, dar mi-ar plăcea să te mai văd. Îți respect dorința ta de a nu spune nimic despre tine. Uite, mai spuse el, întinzându-i o carte de vizită :-Sună tu când vei fi pregătită.
-Eusebiu, încercă ea să-i spună că era mai bine să nu-și facă iluzii, dar el ăi puse degetul pe buze și o sărută pe frunte. Mi-ar plăcea să...
Dar ea nu-l mai ascultă, însă. Se smulse din brațele lui și plecă.
Nici măcar ore mai târziu, după ce rupsese cartea de vizită fără să-și arunce ochii la nr de telefon, nu știa de ce simțise că trebuie să lase totul în urmă, să excludă orice posibilitate ca el să facă parte din viața ei. I se părea neverosimil și intimidant pentru ea care se crezuse o femeie puternică.
****
Două săptămâni mai târziu povestind prietenei ei cele întâmplate, ajunsese să accepte și să înțeleagă pe sine și asumarea deciziei ei.Prietena ei avea însă o altă părere despre această poveste :
-Mie mi se pare că te-ai temut atât de tare că nu va fi mai mult de o aventură încât ai luat tu decizia să nu aștepți ceva în plus față de ce părea atunci. Nu crezi că ai greșit ? Poate el, totuși, chiar vroia să vă mai vedeți.
-Poate, dar ce poate fi mai frumos decât să te gândești că undeva, pe planeta asta, un bărbat te va căuta în toate nopțile de dragoste pe care le va trăi până la sfârșitul vieții sale.
-Ai ceva cu el sau te răzbuni pe toși bărbații din viața ta care te-au făcut nefericită?
-Poate că da. Să lăsăm lucrurile așa cum au decurs. Ne vedem săptămâna cealaltă la spectacol, da ? Mai întrebă ea luându-și rămas bun.
Ajunsă acasă, abia apucase să închidă ușa aprtamentului său când sună interfonul.
-Aveți un colet, veni de jos răspunsul când întrebă cine era. Nedumerită, pentru că nu comandase nimic, deschise ușa și așteptă. Curierul aduse un frumos aranjament floral. Nu era prima dată când primea flori, dar ceva o intrigă. Închise ușa, puse aranjanjamentul pe masă și căută un bilet ascuns printre flori, care să lămurească proveniența lui. Il găsi și fu convinsă că avea un nou admirator banal și plictisitor.
Citi și reciti de 3 ori până să înțeleagă conținutul mesajului :
,,Știu că nu pot fi iubirea ta absolută, dar mi-ar plăcea să fiu cea din urmă dintre iubirile tale relative. Eusebiu,,
Nu-i venea să creadă ! Eusebiu totuși o căutase, chiar vroia să facă parte din viața ei.
Câteva minute mai târziu îi sună telefonul. Răspunse, știind instinctual cine era cel care sunase .
-Bună, Medea, ai primit florile ?
-Cum m-ai găsit, Eusebiu ?
-Ai uitat că...
-Ești avocat știu. Tonul ei sună dur și tăios, confirmând încă o dată că asta fusese bariera dintre ei doi.
-Nu, Medeea, nu că sunt avocat, spuse el cu o voce tandră, ci că eu chiar vroiam să te mai văd. Avocații sunt și ei oameni, pot iubi frumos. Apropo :,, Vrei să zbori cu mine ?,,
-Da, cred că mi-ar plăcea să încerc, rosti ea simțind cum îi dau lacrimile.
-Medeea, ai încredere în mine, o să zburăm împreună ținându-ne de mână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu