joi, 17 ianuarie 2019

Gânduri la răscruce

În noaptea asta gândul tău
Mergea semeț pe drumul său,
L-am întâlnit pe o cărare
Și l-am oprit cu o întrebare.

Mirat de îndrăzneala mea
Și gânditor întrucâtva,
El s-a scuzat că e grăbit
Și n-are timp pentru vorbit.

Am mers o vreme împreună,
Căci îmi plăcea să-l țin de mână,
Apoi din nou s-a răzgândit
La o răscruce s-a oprit.

Neștiutor ce drum s-apuce
Și în ce parte îl va duce,
Decise să mai stea o vreme
S-aștepte cineva să-l cheme.

Și de-o să vină de la dreapta
Chemarea o să-i fie alta
Și de-o să strige dinainte,
Va fi un glas ascuns în minte.

Eu am să-l strig de dinapoi,
Și –am să ne aștept pe amândoi,
Să fim iar gânduri împreună
Unite-n dragoste nebună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu