Cu zece ani în urmă, tata fusese diagnosticat cu o tumoră malignă. A fost operat, apoi a urmat un tratament citostatic și lucrurile păreau să fie bine. Chiar au fost bine, mulți ani. Toți am respirat ușurați. Pe vremea aceea el și mama încă mai erau împreună. Probabil, însă, că o astfel de experiență i-a schimbat pe fiecare. Tata a simțit că o nouă șansă la viață însemna dreptul lui la altceva, cumva i se părea că nu trăiește ce și cum și-ar fi dorit din toate punctele de vedere : profesional, social, personal. Mama poate nu a fost suficient de puternică să facă față schimbărilor pe care el și le dorea și astfel povestea lor s-a încheiat. Au încercat să nu sufăr prea mult, s-au implicat amândoi în creșterea mea și au făcut-o responsabil și atenți. Tata a plecat de aici și s-a întors în zona natală, restul probabil ți l-a povestit.
Cu câteva luni înainte să te cunoască pe tine au reînceput să apără simptomele bolii lui, pe care le-a neglijat sau nu le-a mai asociat cu ceea ce trăise cu ani în urmă.
Dora asculta, simțind cum fiecare cuvânt îi sfredelea ca un fier înroșit, iar lacrimile îi curgeau pe obraz.
-Și-acum ? Întrebă ea cu voce stinsă.
- L-am pierdut pe tata acum 3 luni, Dora, de aceea nu și-a mai putut ține promisiunea, nu a mai avut timp. Dora tresări și se aruncă în brațele lui Alin, plângând în hohote.
- Îmi pare rău, Dora, poate n-ar mai fi trebuit sp vin, să te tulbur, dar așa cum ți-am spus, aveam o datorie morală față de el și sentimentele lui pentru tine.Când ați venit la Sibiu tocmai își făcuse niște analize. Spera ca lucrurile să fie în ordine și starea lui să fie o alarmă falsă. Din păcate, rezultatele nu au fost cele așteptate. Am încercat tot ce s-a putu face, am mers la Cluj, apoi la o clinică din Turcia. Nu a fost un resemnat, a luptat până în ultima clipă. Iubirea lui pentru tine l-a motivat. Nu a vrut niciodată să-ți spuneam, de aceea mama Rada a refuzat să-ți mai vorbească la telefon, de teamă că s-ar putea trăda. Îi promisese tatălui meu că nu-ți va spune nimic. A trecut prin tot moarte, nu merită să mai fie martora alteia , spunea el. Își dorea să se facă bine, visa să te caute și să-ți demonstreze că există un alt tip de iubire pe care tu nu o cunoscuseși, aceea crescută din nimic și conturată în timp. -De-aș avea timp ! Murmura el, îndârjit. Alin tăcu. Trecură câteva minute bune înainte ca Dora, paralizată în ansamblu de grozăvia celor auzite să se poată aduna.
- Îmi pare nespus de rău, Alin. E îngrozitor ceea ce s-a întâmplat. N-aș fi crezut niciodată așa ceva. Eu, eu am crezut că după refuzul meu, a încercat să caute cele dorite ăn altă parte, am crezut că m-a uitat, știam de Carla sau poate chiar cunoscuse, la fel de neașteptat că și în cazul meu, pe altcineva. Dar, cred că tatăl tău, un om deosebit, a vrut într-adevăr, să mă cruțe de încă o suferință. Și-acum, îmi dau seama că, poate, subconștientul meu a declanșat un mecanism intern de autoapărare, probabil de aceea nu am răspuns iubirii pe care el mi-o oferise deja. Poate nu vroiam să iubesc un om care urma să plece din viața mea. Teama de moarte, de moartea celor dragi, m-a făcut să mă port așa. N-am putut, n-aș fi putut să văd cum un om se stinge lângă mine, zi după zi. Nu sunt atât de puternică. Clachez și fug. Mecanismul ăsta al meu de protecție s-a activat involuntar, închizându-mă într-o carapace, nelăsându-mă să simt nimic față de tatăl tău. A fost doar un singur moment scurt, la un moment dat, apoi vraja s-a rupt.
- Îmi voi aduce întotdeauna aminte de el, continuă ea, îmi va fi dor de el ca acel simbol al copilărie de care mirosul lui de rufe geruite mi-a amintit. Îmi pare rău că nu am putu să-i dăruiesc iubirea pe care el și-a dorit-o .
- Nu trebuie să te învinovățești de nimic Dora, a existat un motiv pentru care lucrurile s-au întâmplat așa. Ți-a lăsat o scrisoare. De aceea, repet, am spus că aveam o datorie de onoare fața de tata, doar că nu a vrut să ți-o dau decât la vremea cireșelor viitoare. Nu am înțeles de ce. Ți-am adus-o acum, tu decizi dacă o deschizi acum sau aștepți până se coc cireșele, zise Alin, întinzându-i scrisoarea. Făcuse o obsesie cu cireșele astea. Ne întreba tot timpul dacă simțim ceva când mâncăm cireșe. El a refuzat să le guste. Spunea că se teme că mâncându-le i se va face atât de dor de tine încât nu va mai putea rezista să nu te cheme. Nu am înțeles la ce se referea, era, probabil, un joc al vostru.
Dora dădu din cap, dar nu-i spuse nimic lui Alin despre rolul cireșelor în acutizarea dorului de oameni. Nu vroia să le transforme, în ochii lui, în niște fructe triste. Luă scrisoarea cu degetele tremurânde, dar nu știa când și dacă o va deschide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu