luni, 18 septembrie 2017

Fragment din visul de mâine

Închid ochii și mă gândesc la tine cu bucurie și nerăbdare, așa cum un copil se gândește la joaca de mâine. Gândul meu colindă nestingherit întunericul nopții senine, fără să se teamă că s-ar putea rătăci, căci el știe unde să te găsească, poate așteptându-l, sau aproape amorțit și pregătit de somnul odihnitor de peste noapte. Nu aș vrea să te trezească, ci dimpotrivă să te vegheze, să dormi bine, ferit de vise rele, să ți le aducă în dar doar pe cele frumoase, colorate și pline de lumină.
Mi-ar plăcea să te privesc adormind, să-ți mângâi fruntea și tâmplele, să-ți sărut obrazul eliberat de încordarea de peste zi, să te învelesc ca să nu-ți fie frig, și să-ți spun o poveste, una fără cuvinte, doar cu gesturi și mângâieri din care să înțelegi că este mai mult decât "...a fost odată", fără a râvni să rămână nemuritoare, ci doar vie, pentru ca tu, eroul ei, să poți să îi trăiești  feeria și magicul până la ultima picătură, în vreme ce eu, femeia din ea, fără a fi prințesă sau crăiasă, așez între rândurile ei, scrise în inimile fiecăruia dintre noi cu slove frumoase, toată emoția și frumusețea pe care o simți când ai certitudinea că este povestea vieții tale.
Dacă ne gândim la Seherezad și la prințul ei, care a reușit la capătul celor 1001 de nopți nu numai să nu o ucidă, ci să o iubească, cred că eu mi-aș dori ca la capătul acestei povești, pe care tu o asculți învăluit în imbrățișarea mea să-ți amintești doar începutul ei, acel moment în care povestitorul captează atenția ascultătorilor săi, simțind primii fiori ai nerăbdării de a gusta din ea...din poveste, Așa voi ști că-ți va fi mereu dor de gustul meu, de gustul iubirii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu