Liniște frântă.

Azi noapte a bătut vântul
Ca o furtună în sufletul meu,
Și mi-a răscolit din nou liniștea,
Împrăștiind-o în toate ungherele lui.

Luate pe sus fără să se poată opune,
Bucăți mari de liniște coaptă,
S-au sfărâmat în bucăți mici de liniște crudă,
Lovindu-se în cădere de noi praguri efemere.

Am simțit cum mă doare liniștea frântă,
Pe care reușisem să o adun întreagă,
Să o ascund cât mai departe în mine,
De ochiul spion al îndoielii dușman.

M-am zgribulit toată, dezgolită de ea,
Și m-am ghemuit mică într-un ciob rătăcit,
Străduindu-mă să încap într-un colț de liniște,
Acoperindu-mă cu ce a mai rămas din tăcere.

Azi noapte a bătut vântul, 
Și-acum e pustiu în liniștea mea,
Căci el s-a oprit mult prea târziu,
Și ea a rămas peste tot răsfirată.