Clepsidra

Mi-ar plăcea să fiu o clepsidră din cea mai fină și delicată sticlă, sa simt fiecare fir de nisip ce îmi atinge pereții în curgerea lui lentă, curgere ce marchează neîncetat trecerea timpului,ca pe o mângâiere caldă și iubitoare așa cum n-am mai simțit de miliarde de clipe. Și mi-ar plăcea ca din când în când cineva să își amintească că în măsurarea corectă a trecerii timpului este imperios necesar ca aceasta clepsidră să fie întoarsă la momentul potrivit pentru ca nicio secundă sa nu se piardă inutil.
　　　　　　Poate că fiecare dintre noi suntem propriile noastre clepsidre, în care nisipul vieții noastre se scurge de la primul la ultimul fir, fără să putem vedea însă cât a trecut și cât a mai rămas. Nu vedem nimic, nu știm nimic,doar respiram și cu fiecare gura de aer a mai trecut o clipă din viața noastră. Oare dacă am ști durata vieții noastre ca și cum am porni un cronometru, am fi mai atenți la cum risipim nisipul din ea irosind anii fără sa ne bucuram de frumusețea lor.
　　　　　　Mi-ar fi plăcut să pot opri la anumite momente cruciale din existenta mea, curgerea nisipului din clepsidră, ca să pot fi sufletește pregătită pentru acele fire de nisip care m-au lovit cu brutalitate, fisurându-mi peretele interior, atât de tare încât uneori mă întreb cât va ma dura până se va sparge definitiv.