Partea I
Mi-e frig, din ce în ce mai frig. Tremur, mă ghemuiesc încercând să mă încălzesc, dar totuși senzația de frig persistă, devine din ce în ce mai puternică. Deschid ochii, confuză, fără să conștientizez unde sunt și de unde vine acest frig care mi-a cuprins întreg trupul.
Recunosc discul rosu al soarelui în fața mea pe jumătate ascuns după vârfurile unor copaci. Pare a fi un răsărit, într-o noua zi. Unde sunt? Pipăi cu palmele pe lângă trupul meu. Nisip. Mă ridic în picioare și privesc în jur. Parca ar fi o plajă cunoscută.Am hainele umede, poate de la rouă, poate am căzut în apă, sau poate am eșuat în urma unei furtuni. Nu-mi amintesc cum și când am ajuns aici. Încerc să mă liniștesc și să mă bucur de răsăritul în plină desfășurare din fața mea, senzație minunată pe care nu am mai trăit-o de multa vreme. Am uitat de frig și oricum, când soarele va ajunge sus, mă voi încălzi. Încerc din răsputeri să îmi amintesc ce caut aici. Nu-mi pare rău, e un loc în care veneam destul de des cu câțiva ani în urmă. Un loc retras pe malul Dunării unde am trăit niște momente frumoase alături de soțul meu și prietena mea. Pare o dimineață asemănătoare alteia pe care am mai trăit-o într-un an, într-o altă vară când eu cea mai leneșă dintre ei am reușit performanța de a mă trezi cea dintâi să admir răsăritul. E liniște ! Liniștea aceea splendidă din care nu lipsesc însă sunetele naturii, păsările, freamătul frunzelor de plop în bătaia ușoară a vântului și vocile îndepărtate ale pescarilor care își trag năvoadele în speranța unei capturi bogate.
Întorc capul spre zona atât de cunoscuta unde ne instalam de obicei corturile. Sunt acolo, le recunosc, asta înseamnă ca el este acolo, încă doarme, nu vreau să îl trezesc deși dintr-o dată simt ca mi s-a făcut dor. Pare ciudat. Ne-am văzut ultima data aseară când ne-a avertizat pe mine și pe prietena mea să nu lăsăm jarul aprins, de la micul foc tradițional pe care îl facem seară de seară. Zâmbesc! Întotdeauna s-a temut ca vom da foc pădurii. Noi îl ignoram de fiecare data, tachinându-l dar purtându-ne cu toată grija și responsabilitatea ca acest lucru să nu se întâmple. Și totuși am o anumită senzație că lucrurile s-au schimbat cumva fără să îmi dau seama cum. Parcă amintirile sunt mai neclare, mai încețoșate, ca și cum vocea lui,figura lui vin de undeva de departe, de undeva mult mai în trecut decât cele câteva ore care ne despart de seara precedentă. Poate nu am mai făcut focul aseară. Nu știu, nu îmi amintesc nimic care să mă ajute să înțeleg mai bine, și dorul acesta seamăna cu sentimentul pe care îl ai pentru un om pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme.
Apăsarea din inimă mă îndeamnă să merg până la cortul nostru. Mă aproprii și trag fermoarul ferm convinsă ca o sa mă certe că am lipsit prea mult.Cortul este gol. Ah, da! În dimineața asta a avut pofta de mers la pescuit.
Poveste adultă inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu