Și-n pieptul meu o urmă crudă lasă.
Habar n-aveam că și absența-ti frige,
În locul unde golul tău de inima-mi se-atinge.
Habar n-aveam că așteptarea doare,
Și rana ei pe zi ce trece crește tot mai mare.
Pe-obrazul meu o lacrimă își face casă,
Iar dac-o șterg din ochii mei o alta se revarsă.
Din plânsul lor răzbare neputința
De a-mi opri măcar o clipă suferința,
De-a stăvili în inimă tot dorul,
Ca unui râu ce-ncerci să- i seci izvorul.
Necruțătoare mușcă-n carnea mea arzândă,
Cu lăcomia-i de durere iar flâmândă,
Sperânds ă-și potolească a neiubirii foame,
Cu urmele de vise și amintiri din carne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu