Iubire anotimp

Eu nu mai vreau să mă iubești văratic
Ca pe o poală coaptă de cireșe,
Gustând avid din carnea mea pietroasă
Si savurându-mi dulcele din sâmburi.

Eu nu mai vreau să mă ascuzni prin lanuri,
Și să mă ispitești candid în nopțile cu lună,
Nu-mi mai promite stele și luceferi
Căci mi se face frig în diminețile cu rouă.

Eu nu mai vreau să mă iubești tomnatic,
Ca pe un măr frumos cu rod întârziat,
Adăpostit în palmele-ți în jurul lui căuș,
Să nu înțeleagă nimeni de unde l-ai furat.

Eu nu mai vreau tristețea din nopțile prea lungi,
Uitată la fereastră, cu ploaia așteptând,
Ca vântul să-mi aducă frânturile-ți din gânduri,
Și-apoi să le așeze uscate peste prag.

Eu nu mai vreau să mă iubești iernatic,
Cu tremurat de patimi și-nfrigurări de dor,
Tânjind după iubrea ca-n primele ninsori,
Ce sper să se aștearnă si-n ochi mei s-o vezi.

Eu nu mai vreau iluzii din altă primavară,
Ce pare să sosească și repede să treacă,
Îmi vreau iubirea-ți toată, nu doar un anotimp,
Și pentru ea, de-a pururi, primește-mi viața-n schimb.