Partea I
Medeea bătu zgribulită din picioare, așteptând cu nerăbdare ca trenul să fie tras la peron ca să se poată urca.Nu mai avusese răbdare să aștepte în gară. O obosiserălumina, aglomerația, gălăgia, agitația nejustificată pentru acest moment al anului când nu și-ar fi imaginat că atât de multă lume călătorea, fix acum, în noaptea de revelion, când ar fi trebuit să fie în casele lor pregătindu-se de petrecere, listând garderoba pentru schimbările de ultimă oră, căutând pantofi, poșete și accesorii, cravate și papioane. Simți că îi urăște pe toți acești călători nepotiviți pentru călătorie la cumpăna dintre ani. Pentru ei era doar o simplă plimbare cu trenul, un intermezzo între 2 destinații, pentru ea era ceva cu adevărat important, era ,, petrecerea ei de revelion,,.
Se gândise la asta mulți ani, alți mulți ani îi lipsise curajul să-și pună în aplicare dorința ei de a-și petrece noaptea de revelion într-un tren de noapte. Vorbise despre asta unei prietene, iar aceasta zâmbise amuzată.
- Plictisitor ! Nu văd ce ar fi atrăgător să stai o noapte întreagă pe banchetă, într-un compartiment de tren, călătorind fără niciun scop, doar ca să te prindă noul an pe drum spre o destinație necunoscută. Nici măcar pe geam nu vei putea vedea nimic. Și-apoi la miezul nopții tot singură o să fii.
- Am să merg în vagonul restauran și am să ciocnesc un pahar de șampanie cu primul necunoscut sau necunoscută care-mi iese în cale.
- Ce să spun, fascinant ! Își dădu ochii peste cap, ironic, prietena ei.
Medeea abandonase discuția, nu însă și ideea și anul acesta reușise să ajungă în faza realizării planului ei. Cumpărase, rezervând din timp, toate biletele din compartimentul în care avea să călătorească pentru a fi sigură că nu va fi deranjată de nimeni, ca și cum nu ai vrea ca o petrecere atât de minuțios organizată să-ți fie stricată de niște musafiri nepoftiți care și-au amintit unde stai și au trecut să-ți ureze politicos, dar lipsit de sinceritate împlinirea tuturor dorințelor, dacă, evident, nu stau în calea propriilor lor dorințe.
Furată de amintirile premergătoare acestei plecări, Medeea nu observase că în sfârșit trenul fusese tras la peron. Se urcă sprintenă, căută compartimentul în care avea locurile, deschise ușa hotărâtă, își aruncă mica geantă pe bancheta din fața ei și se trânti relaxată pe cealaltă, cu un geamăt de plăcere, ca și cum nu ar fi fost într-un tren ci în apartamentul de lux al unui mare hotel. Păstră lumina aprinsă, trase însă perdelele dinspre coridor, puse micul ei bagaj în locul special amenajat deasupra banchetei, nu înainte de a-și scoate o carte, apoi se așeză la geamul compartimentului având grijă să nu călătorească cu spatele. Închise ochii și așteptă ca trenul să se pună în mișcare, ceea ce se întâmplă foarte curând. Se simțea bine, poate ușor diferit de cum anticipase, ca și cum ar fi pornit într-o călătorie în timp, ca și cum timpul și distanța ce-o avea de parcurs s-ar fi putut condensa, ducând-o într-o altă dimensiune, dincolo de sine, dincolo de propria ei existență.Simți că amețește, strânse din dinți ca să facă față golului din stomac, apoi se relaxă auzind monoton zgomotul sacadat al roților pe șinele de cale ferată.
-Îmi permiteți ? Am văzut că e liber...
Medeea privi năucă, fără să înțeleagă întâi în jurul ei, apoi pe bărbatul care stătea în ușa compartimentului.Înclină din cap încuviințând, mai întâi pentru că aerul rece de pe coridor o făcu să tresară înfrigurată, apoi pentru că i se păruse neclar de ce să îi permita ea bărbatului acela să intre. Acesta închisese ușa și se așezase cuminte pe bancheta din față lângă ușă, respectându-i momentul de reancorare în prezent, înțelegând că o trezise din somn.
Medeea se frecă nedumerită la ochi ca un copil care tocami a fost trezit de unul dintre părinți să ia un medicament pe timpul nopții. Chiar așa, ce oră o fi fost ? Își scoase telefonul și privi,10:45. Deci nu ratase miezul nopții. Dezmeticită se uită către bărbatul pe care tocmai acceptase să îl primească în compartimentul ei, la ,,petrecerea,, ei de revelion, pentru care plătise toate biletele. Acum îi părea rău. Ce ar fi putut să spună : - Știi, m-am răzgândit, aș vrea să pleci, vreau să fiu singură...
El simți că este privit și o privi și el, zâmbind prietenos. Pentru că ea se simți intimidată întâlnindu-i privirea și își coborî ochii, el se grăbi să adauge :
-Îmi cer scuze că am năvălit peste dvs. Eu am bilete la cușetă, o cușetă întreagă, m-am temut să nu am vreun partener de drum care sforăie, (Alt nebun, gândi Medeea, zâmbind, dar abținându-se cât putu mai bine), dar mi-am zis că este încă prea devreme pentru somn și mi s-a părut un pic cam sinistru să stau închis acolo, deși nu mă știu claustrofob, așa că am decis să mă mai mișc un pic prin tren, destul de aglomerat însă, m-am miratcând am văzut atâtea locuri libere, bucurându-mă în același timp.
-Cine știe, se grăbi ea să spună, nedorind să recunoască, la rândul ei adevărul locurilor libere, or avea bilete mai dincolo, sau poate au renunțat la călătorie în ultimul moment.
-Probabil. O să plec un pic mai târziu. Permiteți-mi însă să mă prezint, spuse el ridicându-se în picioare, și venind spre ea cu mâna întinsă : Eusebiu Andeeescu, avocat.
-Medeea Vișan, spuse și ea repede, ridicându-se la rândul ei în picioare, uitând de cartea care căzu cu zgomot pe podea, pensionară...pe caz de boală, adăugă pentru că el o privea perplex, căci nu tocmai unei sexagenare strângea mâna.
-Aaaa, îmi pare rău, să treceți cu bine, mai spuse el zâmbind încurcat.
-Vă mulțumesc, nu e nimic grav, spuse ea, apoi, vîzându-l că se încruntă, continuă : e o situație temporară. Ce mi-o fi venit să-i spun asta, gândi ea. Simți că se înroșește, pentru o minciună spusă cu nonșalanță, din dorința de a fi sarcastică cu un om care făcea atâta caz de profesia lui, oferind-o la pachet cu propria lui identitate. Fusese sarcasm sau i se păruse că a spune cine este, profesional, o funcționară într-un birou al primăriei i se păruse puțin. Se simțise intimidată ? Habar nu avea. Ce conta?! Spera doar să nu insiste ca să nu fie nevoită să inventeze vreo boală din dosarele pe care le analiza la servici.
El însă nu insistă, se aplecă și ridică cartea pe care i-o dădu, nu înainte de a-și arunca ochii pe titlul ei. Simți o ușoară umbră de zâmbet pe fața lui, apoi se întoarse și se așeză, de data asta o idee mai aproape de ea. Medeea se așeză la rândul ei și îl privi zâmbind. Era un bărbat dragut cu cel puțin 3 ani mai tânăr decât ea, brunet, cu ochii verzi, o față cu trăsături regulate, nu purta barbă sau mustață, nu foarte înalt, robust fără a fi însă gras. Nu era îmbrăcat în costum așa cum i-ar fi stat bine unui avocat de profesie, dar elegant și cu haine de bună calitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu