Ca să răsară, poate, pe un alt cer,
Și stelele căzură una câte una,
Pe lumea asta toate pier…
Pe cerul meu se frânse orizontul,
În mii și mii de linii mici, mărunte,
Rentregirea lui ar duce totul
Poate mai sus decât un vârf de munte.
Din viața mea trăi-am o frântură,
Delimitată de un vis absurd, grotesc,
În care rolul meu jucat de o dublură
Părea finalul straniu a tot ce-i omenesc.
Pe scena mea luminile s-au stins,
În piesa asta nu se văd actorii
Doar rolul lor se aude-n Necuprins,
Acolo unde n-ajung spectatorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu