În care mă ascund, când nu vreau să exist.
Un loc mai retras doar cu lună și stele,
Cu care vorbesc în nopțile-mi grele.
Nicăieri e-un acasă ce sună ciudat
Pentru cei ce nu știu că de tine au uitat,
Pentru cei ce mai cred în prezența lor vie,
Și - așteaptă să-i strigi, ca aproape să-ți fie.
Nicăieri e o viață cu miros de gând vechi,
Trăită pe fugă în ceasuri perechi,
Din care nu știi cât a fost sau mai este,
Ca atunci când adormi ascultând o poveste.
Nicăieri e acolo unde nimeni n-ajunge,
Nici cel care râde, nici cel care plânge,
Aproape de sus, cât mai departe de jos,
Spre care urcarea e-un drum dureros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu