Pot să aleg să nu pleci ?

　　Sunt oameni care cred că poți alege. Cât de naiv ! Naiv și periculos, pentru că ei chiar aleg. Apoi dorm,o vreme, liniștiți, cu capul pe alegerea făcută, somn lung și legănat de satisfacția propriilor lor capacități de buni alegători, până când într-o zi se trezesc ca să-și nege propriile lor alegeri.
　　Eu nu sunt un astfel de om. Eu nu cred în alegerile mele. Nu cred că pot trăi altceva decât mi-a fost deja ales. Cât mi-ar plăcea să aleg, să te aleg, să fi ales. N-am avut cum, încă nu am cum. Pot să aleg să nu pleci ? Mă întreb eu, privindu-ți ochii deja deciși, sfâșiată de durerea că a venit timpul să-ți trăiesc plecarea.
　　M-am temut, ca toți oamenii de altfel, de această plecare care putea sosi la oricare din răsăriturile sau asfințiturile în care te-am iubit, necondiționată de alte alegeri pe care nu le-am văzut, ca un orb fără scăpare.
　　Simt cum îți desfaci degetele din strânsoarea mâinii mele... 
　　Mai lasă-mă puțin, n-am să te țin. Vreau doar să le mai simt încă o dată mângâierea delicată, așa...ca altădată.
　　- Am să mai vin, spui tu, ca să nu mă agăț de plecarea ta ca de o ancoră care tocmai se ridică, nerăbdătoare să se scufunde în apele unui alt port.
　　- Bineînțeles, îți răspund eu, convinsă fiind că reîntoarcerea ta va fi mult prea în asfințit ca să-mi mai amintesc cum era atunci când te-am iubit.
　　Sunt oameni care cred că pot alege. Eu nu sunt un astfel de om. Eu te las pe tine să alegi cum îți vei lua rămas bun...
　　Sărută-mă să te sărut, ca să sfârșim ce, poate, nici nu a început !