Vis de iarnă

Azi noapte au cântat greieri în sufletu-mi greu,
Paradoxal, căci încă-i frig și iarnă afară,
Dar tu ai venit tiptil în visul meu,
Și dintr-o dată se făcuse vară.

Și-n visul ăsta te-ndreptai spre mine, 
Purtând pe brațe un regat de flori,
Ce toate miroseau suav a tine,
Iar chipul tău părea un soare printre nori.

Pășeai încet, să nu te rătăcești,
Și presărai în urma ta petale,
Eu așteptam visând să mă găsești,
Să îmi așezi o lume întreagă la picioare.

Dar ai trecut absent pe lângă mine,
Căci adormită n-am putut să strig,
Să mă agâț cumva de tine,
Și dintr-o dată se făcu iar frig.

Sub pasul tău petalele înghețau pe loc,
Și greierii încetau să cânte,
Tu n-ai privit în urma ta deloc,
Durerea mea ar fi topit un munte.

Și deodată a început să ningă,
Zăpada nopții m-a acoperit,
Și am lăsat-o dorul să mi-l stingă
Și să-mi înghețe sufletu-mi rănit.

Din visul ăsta m-am trezit cu greu,
Când se făcuse iarăși zi afară,
Și-am înțeles că fără tine eu,
Nu pot să-mi fac în suflet vară.