miercuri, 10 ianuarie 2018

Căutare

Mâinile mele căută în palmele tale,
Acea sămânță a destinului
Care a încolțit mai demult,
Și a crescut într-o dragoste rară.

Ochii mei caută în privirea-ți adâncă
Acea chemare tandră și blândă,
Ca o promisiune, niciodată făcută,
Că voi fi veșnic a ta, dragostea mea.

Buzele mele caută însetate,
Apăsate pe gura-ți flămândă
Ceva să-mi stingă setea de dor,
Întotdeauna alta, întotdeauna mai mare.

Sufletul meu caută în inima ta,
Acele bătăi care sunt doar ale mele,
Și pe care le-am învățat pe deasupra
Când răzbat dincolo de pieptul tău.

Iubirea mea caută-n dragostea ta
Ceea ce o face de neegalat.
Teama că nu va fi cea din urmă,
Așa cum nu a fost cea dintâi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu